Încă o lună de răgaz pentru impozitarea cumpărăturilor online din străinătate. Taxa pe valoare adăugată de20% și taxa de administrare pentru coletele comandate de pe platformele comerciale internaționale va fi aplicată din 1 noiembrie, și nu de la 1 octombrie, cum fusese anunțat inițial. Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, companiile implicate în transportarea acestor colete mai au nevoie de timp pentru a-și pregăti sistemele de operare.
VICTORIA BELOUS, ministra Finanțelor: „Guvernul a propus, într-adevăr, introducerea acestei taxe de pe 1 octombrie, dar, pe platformă parlamentară, în urma discuțiilor avute cu mediul de afaceri, s-a convenit să mai alocăm o lună de zile mediului de afaceri pentru a-și pregăti sistemele IT. Noi ne propunem ca această calculare și încasare de taxe să se facă în mod automatizat, iar acum companiile își elaborează propriul soft pentru a se putea integra și cu Serviciul Vamal, dar și, potențial, cu platformele internaționale".
Cumpărătorii ar putea achita cota TVA fie în momentul în care plasează comanda, fie atunci când ridică coletul. Modalitatea de plată va fi stabilită de operatorii poștali împreună cu platformele internaționale.
Pe lângă taxa pe valoare adăugată de 20%, pentru fiecare colet va fi percepută o plată unică de 12 lei, indiferent de valoarea acestuia. Banii vor ajunge la Serviciul Vamal și vor contribui la acoperirea cheltuielilor pentru procesarea coletelor.
VICTORIA BELOUS, ministra Finanțelor: „Noi anual primim peste 10 mln de colete. E un volum de lucru enorm și pentru Serviciul Vamal, motiv pentru care am introdus și această taxă de prelucrare de 12 lei. Această taxă de 12 lei nu va acoperi toate cheltuielile bugetului Serviciului Vamal, dar va acoperi parțial din aceste taxe.”
Datele Serviciului Vamal arată că, în 2025, în Republica Moldova au ajuns din străinătate peste 11 milioane de colete. Dintre acestea, aproape 70 de mii au avut o valoare de peste 150 de euro și au fost supuse procedurilor de vămuire. În urma acestor operațiuni, la bugetul de stat au ajuns circa 1,1 miliarde de lei.
Exclusiv TV
