Traversarea frontierei cu medicamente în bagaje: ghidul complet

Ieri, 13:01
Persoanele care călătoresc peste hotare și au medicamente în bagaj trebuie să țină cont de mai multe reguli atunci când traversează frontiera. Serviciul Vamal avertizează că, produsele farmaceutice eliberate în bază de prescripție medicală trebuie să fie declarate obligatoriu la traversarea frontierei.

NATALIA BORDEA, inspector principal, Serviciul Vamal: „Poți lua cu tine în valiză în călătorie doar cantitățile admise pentru consumul tău personal sau pentru consumul membrilor de familie pe durata călătoriei. Dacă sunt medicamente cu prescripție medicală, obligatoriu trebuie să le declare în scris și să prezinți funcționarului vamal actele sau prescripția medicală în care este indicat tratamentul prescris cu durata administrării, doza administrată și denumirea medicamentului.”

Și la revenirea în Moldova, în cazul procurării unor medicamente peste hotare, există anumite condiții pentru aducerea lor în țară.

NATALIA BORDEA, inspector principal, Serviciul Vamal: „Medicamentele respective nu trebuie să fie restricționate în circulație. Trebuie să fie medicamente înregistrate în Nomenclatorul de stat al Republicii Moldova al medicamentelor, nu trebuie să fie introduse în țară în scop comercial și dacă valoarea lor depășește 300 de lei în cazul transportului terestru sau 400 de euro în cazul transportului aerian, atunci trebuie să achiți toate taxele.”

În cazul medicamentelor ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, chiar dacă în alte țări acestea pot fi eliberate fără rețetă, în Moldova regimul este strict. Ele pot fi introduse doar în baza unei prescripții medicale eliberate de un specialist. Conform legislației naționale, introducerea ilegală a acestor substanțe este calificată drept contrabandă și se pedepsește cu închisoare de până la 8 ani. Exemple de astfel de medicamente includ Modafinil, Alprazolam și Tramadol.

Mai multe informații despre regulile privind traversarea frontierei cu medicamente pot fi găsite pe pagina Serviciului Vamal, la compartimentul dedicat persoanelor fizice și medicamentelor.

Exclusiv TV