Lucrările de reparație a Arcului de Triumf ar putea începe în primăvară

Ieri, 12:06
Restaurarea Arcului de Triumf, monumentul din centrul Capitalei, se amână pentru anul viitor. Dacă anterior autoritățile vorbeau despre lucrări în 2026, acum noul termen este primăvara lui 2027. Termenele sunt prevăzute într-o hotărâre aprobată de Guvernul, care creează condițiile juridice necesare pentru ca monumentul și terenul din jurul acestuia să treacă în proprietatea statului.

Prin hotărârea aprobată, Arcul de Triumf și terenul din jurul acestuia sunt incluse în lista bunurilor imobile proprietate publică a statului. Monumentul va fi administrat de Ministerul Culturii, iar terenul – de Agenția Proprietății Publice. În prezent, autoritățile pregătesc documentația necesară pentru restaurare. Lucrările propriu-zise ar urma să înceapă în primăvara anului 2027, potrivit ministrului Culturii, Dan Suruceanu.

DAN SURUCEANU, ministrul Culturii: „În februarie vom începe procedura de achiziții. Respectiv, în martie, aprilie, vom începe lucrările de restaurare. În plus, s-au făcut deja niște tratative cu un agent economic care și-a exprimat dorința de a participa și de a conlucra la restaurarea Arcului de Triumf".

La începutul acestui an, fostul ministru al Culturii, Cristian Jardan, anunța că lucrările de reabilitare a monumentului ar urma să înceapă în 2026. Fostul funcționar spunea că în buget ar fi fost prevăzute 5 milioane de lei pentru proiect și că autoritățile analizau inclusiv posibilitatea implicării unei persoane din Chișinău, specializată în prelucrarea pietrei. Fostul ministru explica atunci că lucrările sunt complicate și de statutul juridic al monumentului. Arcul de Triumf face parte din ansamblul „Porțile Sfinte și Scuarul”, inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat, în timp ce terenul pe care se află este în gestiunea municipalității.

Exclusiv TV