O femeie de 75 de ani a rămas fără 92 de mii de lei, pe care i-a transmis escrocilor. Victima a fost contactată de persoane necunoscute, care s-ar fi prezentat drept angajați ai unor servicii specializate în combaterea criminalității cibernetice. Sub pretextul protejării și recuperării mijloacelor financiare, acestea ar fi determinat victima să efectueze două transferuri bănești, în valoare totală de 92 000 de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat un bărbat de 50 de ani. La domiciliul acestuia au fost efectuate percheziții, în cadrul cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești care ar proveni de la victimă. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost pornită o cauză penală.
Într-un alt caz, polițiștii din Ialoveni cercetează penal un cetățean ucrainean de 35 de ani, suspectat de tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari. Victima este o localnică de 54 de ani, care pe 8 septembrie a fost sunată de un bărbat, Acesta i-a cerut date personale, sub pretextul livrării unui colet. Ulterior, un alt bărbat s-ar fi prezentat drept polițist și i-ar fi spus că datele sale au ajuns la escroci. Sub acest pretext, i-ar fi cerut informații despre banii pe care îi păstra acasă și ar fi amenințat-o că, în caz contrar, ea și membrii familiei sale ar putea fi trași la răspundere. Suspecții au convins-o să pregătească 300 000 de lei și 8 500 de euro, despre care femeia le-ar fi comunicat că îi deține, spunându-i că banii urmau să fie verificați de persoane „autorizate”.
Femeia a fost ținută câteva ore în convorbire telefonică, însă a reușit să sesizeze Poliția. La întâlnire, bărbatul a fost reținut în flagrant pentru 72 de ore.
Exclusiv TV
