Traficul rutier va fi suspendat integral pe strada Meșterul Manole din Chișinău, tronsonul cuprins între străzile Sargidava și Ciocana Interdiția va fi valabilă în perioada 11 septembrie, ora 21:00 – 12 septembrie, ora 05:00. Măsura a fost instituită în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație curentă a străzii Meșterul Manole.
Potrivit municipalității, circulația transportului public va fi asigurată până la ora 23:00. În contextul lucrărilor enunțate, începând cu ora 21:30, traseele rutelor de troleibuz nr. 7, 9, 12, 13, 21, 23, 24, 25 și 26 vor fi scurtate. De asemenea, se modifică itinerarul rutei de autobuz nr. 23.
Conducătorii auto sunt îndemnați să ocolească zona, daca nu există necesitate stringentă, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.
Exclusiv TV
