Numărul de accidente cu implicarea pietonilor, în scădere

Ieri, 14:20
Accidentele rutiere în care sunt implicați pietonii reprezintă un sfert din totalul celor înregistrate în Republica Moldova. În primele opt luni ale anului curent, au fost înregistrate aproximativ 350 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. În urma acestora, 26 de persoane și-au pierdut viața, iar alte circa 340 au fost traumatizate. Numărul pietonilor decedați este cu aproape 30% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, spun oamenii legii, insistând că atât șoferii, cât și pietonii trebuie să manifeste prudență în trafic.

Cetățenii trebuie să se asigure întotdeauna că au fost observați de șoferi atunci când traversează pe trecerea pentru pietoni, a declarat Pavel Apostol, șeful Secției evidență a accidentelor rutiere din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

Totodată, acesta a atras atenția și asupra riscurilor generate de infrastructura rutieră. În cazul drumurilor cu mai multe benzi de circulație, oficialul consideră necesară amenajarea insulelor de refugiu pentru pietoni, astfel încât traversarea să poată fi realizată în două etape.

Un alt pericol îl reprezintă mașinile parcate sau staționate în apropierea trecerilor de pietoni, care reduc vizibilitatea atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Un alt aspect menționat de șeful Secției evidență a accidentelor rutiere ține de viteza de traversare.

„Pietonul n-ar trebui să alerge, ci să traverseze în pas grăbit. Însă vedem zi de zi pietoni care traversează strada cu telefonul și căștile la ureche, pe bicicletă sau pe trotinetă electrică. Nu sunt atenți la ceea ce se întâmplă și, prin urmare, riscul de producere a unui accident rutier este destul de mare*”, a adăugat Pavel Apostol.

Potrivit legislației, dacă în decursul unui an un conducător auto nu acordă prioritate pietonilor de două ori, acesta poate fi privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă minimă de 30 de zile, iar sancțiunea poate crește în funcție de gravitate.

radiomoldova.md