Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Național Liberal vor face front comun

Ieri, 17:29
Fuziune în politica moldovenească. Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Național Liberal vor face front comun. Noua formațiune își va păstra denumirea de Partidul Național Liberal. Liderii celor două formațiuni spun că decizia a fost luată pentru consolidarea forțelor extraparlamentare de centru-dreapta, întrucât consideră că acestea au fost divizate în ultimii ani. Astfel, noua construcție politică lasă ușa deschisă și pentru alți actori politici, care împărtășesc aceleași viziuni.

Liga Orașelor și Comunelor dispare de pe eșichierul politic al Republicii Moldova. Formațiunea lansată de primari din țară a decis să fuzioneze cu Partidul Național Liberal, iar noua construcție va păstra denumirea PNL și va continua programul politic al acestuia, dar care va fi completat cu prevederi privind guvernarea locală.

ALEXANDRU BUJOREAN, președintele partidului Liga Orașelor și Comunelor: „În ultimii ani am asistat la o erodare continuă a scenei politice de centru-dreapta. Actuala guvernare a cultivat ideea periculoasă că un singur partid poate reprezenta întreaga opțiune europeană și democratică. În loc să unească forțele europene, le-a dezbinat. Republica Moldova are nevoie de o poziție autentică care să apere direcția occidentală a țării, dar care are curajul să sancționeze greșelile, abuzurile și incompetența și îndepărtarea față de oameni.”

Noua formațiune încă nu are un lider, acesta urmând să fie ales după finalizarea procedurii de fuziune. Până atunci, formațiunile au făcut apel și către alți actori politici de centru-dreapta să li se alăture, anunțând intenția de a construi un front politic pentru scrutinele viitoare.

ION CALMÂC, secretar general al Partidul Național Liberal: „PNL va rămâne deschis dialogului și cooperării cu toate forțele politice proeuropene și românești, care împărtățesc valorile democratice și obiectivul de modernizare a Republicii Moldova. NU ne propunem o simplă fuziune de structuri. Ne propunem construirea unei alternative politice serioase credibile și capabile să reprezinte cetățenii.”

Partidul Național Liberal reformat își propune să participe la alegerile locale generale din 2027, la scrutinul prezidențial din 2028, precum și la alegerile parlamentare din 2029. Reprezentanții formațiunii spun că poartă discuții cu alte trei partide în privința consolidării forțelor, fără a menționa care sunt acestea.

Precizăm că, la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Liga Orașelor și Comunelor a obținut 6.120 de voturi sau 0.39% din numărul total de voturi. Partidul Național Liberal a făcut parte din Blocul Unității Națiunii, însă ulterior s-au retras din cursa electorală pentru a susține Partidul Acțiune și Solidaritate.

Exclusiv TV