Importurile de cereale și oleaginoase vor fi licențiate temporar, pentru a proteja producătorii autohtoni de importurile masive din țările vecine. Parlamentul a adoptat în prima lectură, propunerea Guvernului, care prevede aplicarea măsurii până la 31 octombrie 2026. Deputații din opoziție consideră însă că termenul este prea scurt și cer ca licențierea să fie prelungită până la sfârșitul anului 2027.
Proiectul avizat, săptămâna trecută, de Guvern, prevede că procedura, implementată anterior și sistată de la începutul acestui an, va fi instituită până pe 31 octombrie. , În același timp, șeful Comisiei agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov, care este și autorul inițiativei, insistă că acest termen este prea scurt și cere păstrarea posibilității de prelungire a licențierii.
SERGHEI IVANOV, președintele comsiei agricultură, deputat Partidul Nostru: „Chiar dacă se pune licențierea doar până la 31 octombrie, Guvernul, din păcate, vrea să scoată și art.2 care menționează că se poate de făcut și prelungirea licențierii. Intenția guvernului este de a crea o lege care va funcționa doar o lună, ceea ce este aberant. Fără dreptul de a prelungi licențierea, noi practic lăsăm o portiță ca exportatorii să zică: bine, o lună de zile stau cuminte, nu bag bani nicăieri și peste o lună iar încep a importa. Și nu o să rezolvăm nimic. Practic blocăm o situație. Eu consider că termenul de 31 octombrie, pentru noi, agricultorii, este un termen mic, dar potențialul de a fi prelungit trebuie păstrat.”
Porumbul din Ucraina este cu aproximativ un leu mai ieftin decât cel din Republica Moldova. Deputatul Sergiu Stefanco, un alt producător agricol, crede că trebuie să fie lăsat loc pentru prelungirea acestei proceduri temporare, care reprezintă o protecție a producătorilor de cereale.
SERGIU STEFANCO, deputat al fracțiunii „Democrația Acasă”: „De exemplu, la ziua de astăzi, prețul la porumb este 128 de dolari tona, prețul în Constanța este de 229 de euro. Transformat în lei moldovenești, prețul la porumb în Ucraina este în jur de 2 lei kg, în România peste 4,50 lei, iar în Moldova prețul e de 3 lei. E clar lucru că această licențiere afectează traiderii cei mari. Și licențierea în anul 2023 – 2025 nu a demonstrat prin cifre că a crescut prețul la raft a producției agro-alimentare, dar a crescut veniturile fermierilor, bani care tot în bugetul statului au venit.”
De altă parte, reprezentantul majorității parlamentare, Dorian Istratii, insistă că, măsura trebuie să țină cont atât de interesele agricultorilor, cât și de cele ale producătorilor, care folosesc materie primă importată din aceeași categorie, cum ar fi făina sau uleiul.
DORIAN ISTRATII, deputat al fracțiunii PAS: „Noi vom lua în calcul opinia Guvernului, deoarece trebuie să ținem cont că acest proiect de lege creează anumite beneficii pentru agricultori, dar poate crea anumite impedimente pentru procesatori și pentru cei care utilizează ca materie primă aceste produse.”
Proiectul va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Precizăm că licențele de import vor fi examinate de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice, ANSA și ai asociațiilor din domeniu. Licențele vor fi eliberate gratuit. Pot solicita astfel de licențe crescătorii de animale, producătorii de uleiuri și grăsimi, fabricile de morărit, dar și cei care produc hrană pentru animale. Amintim că licențierea importurilor de grâu, porumb și floarea-soarelui a fost introdusă în octombrie 2023. Măsura a fost prelungită până la sfârșitul anului 2024, la insistența agricultorilor, și a fost menținută pe tot parcursul anului 2025.
Exclusiv TV
