Moscova lansează noi acuzații la adresa Chișinăului

Ieri, 14:02
Dronele continuă să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova, iar Moscova lansează noi acuzații la adresa Chișinăului și a Occidentului. Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, susține că țările occidentale ar înarma Republica Moldova, iar astfel ar pregăti țara pentru un eventual conflict cu țara sa. Autoritățile țării noastre resping acuzațiile și declară că dotarea Armatei Naționale înseamnă mai multă siguranță pentru populație împotriva unor potențiale agresiuni externe.

În ultima lună s-au întețit incidentele cu drone în apropierea și pe teritoriul Republicii Moldova. Chiar în această noapte, polițiștii de frontieră de la Tudora au raportat o explozie puternică în zonă. Ulterior, în extravilanul satului Crocmaz, la aproximativ șase kilometri de frontiera moldo-ucraineană, au fost depistate fragmente de metal și plastic, precum și o porțiune de teren arsă. Incidentul a avut loc în jurul orei 02:38, în timp ce în Ucraina era activată o alertă aeriană. Autoritățile investighează cazul și urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului. Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov respinge acuzațiile privind dronele ajunse în Republica Moldova și susține că Rusia nu a primit dovezi privind implicarea sa. În schimb, Moscova prin diplomatul său vine cu noi acuzații la adresa Chișinăului. Recent, Oleg Ozerov a declarat într-un interviu pentru agenția rusă TASS că Occidentul înarmează Republica Moldova și o pregătește pentru un eventual conflict cu Rusia.

„Cursul oficial al Chișinăului către o militarizare accelerată este determinat exclusiv de interesele supraveghetorilor săi occidentali, care caută cu disperare înfrângerea strategică a Rusiei și declară pregătiri pentru un conflict armat cu aceasta până în 2030. Vedem o situație similară cu cea din Ucraina și nu vrem ca Moldova să-i repete soarta”, - a declarat Ozerov.

Ambasadorul agreat a mai afirmat că Occidentul ar folosi deja teritoriul Republicii Moldova pentru activități în sprijinul Forțelor Armate ale Ucrainei. Potrivit diplomatului rus, în țara noastră ar fi produse componente pentru drone, echipamente anti-drone și sisteme de război electronic și ar fi instruiți operatori de drone. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, respinge acuzațiile diplomatului și spune că investițiile Republicii Moldova în apărare sunt strict defensive și vizează protejarea suveranității și integrității teritoriale.

MIHAI POPȘOI, ministrul Afacerilor Externe: „Și da, Republica Moldova fiind un stat neutru, nu înseamnă că nu trebuie să investim în apărare, dimpotrivă, un stat neutru care nu se bucură de sprijinul unor aliați în cadrul unei alianțe de apărare, trebuie să investească mult mai mult în propria apărare. Iar aceste investiții sunt pur defensive. Diplomatul respectiv probabil judecă din abordarea propriei țări. Investițiile pe care le face Republica Moldova sunt strict pentru a-și apăra suveranitatea, integritatea teritorială. Așa cum spuneam, Republica Moldova este un stat pașnic și orice insinuări nu-și au locul și sunt regretabile și condamnabile.”

Precizăm că, la mijlocul lunii august, The New York Times a publicat o investigație bazată pe mii de documente și pe discuții cu activiști, oficiali din serviciile de secrete, precum și surse europene și americane. Potrivit publicației, surse din serviciile de informații susțin că, după Ucraina, Republica Moldova ar fi următoarea prioritate a Kremlinului. Aceleași surse afirmă că Vladimir Putin ar urmări preluarea controlului asupra sudului Ucrainei pentru a crea un coridor terestru care să lege Rusia de Republica Moldova.

Exclusiv TV