Limba română, sărbătorită în Republica Moldova

Ieri, 13:21
Limba română este, astăzi, sărbătorită în Republica Moldova și România, aceasta fiind cel mai important eveniment dedicate identității și culturii naționale. Acum 37 de ani au fost adoptate actele istorice, care au readus grafia latină în spațiul țării noastre. Cu această ocazie în Capitală și mai multe localități ale țării au fost organizate evenimente dedicate limbii în care ne cântăm doinele și dorul.

În urmă cu 37 de ani, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești adopta actele istorice prin care limba română și revenirea la grafia latină erau repuse în drepturi, moment decisiv care marca prima și cea mai importantă victorie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Astfel, începând din 1990, ziua de 31 august este sărbătorită anual în Republica Moldova. Sărbătoarea a fost cunoscută inițial sub denumirea „Limba noastră cea română”, după poezia lui Alexei Mateevici, iar ulterior denumirea oficială a fost modificată în „Limba noastră”, devenind și laitmotivul imnului Republicii Moldova.

În 2023, Parlamentul a modificat legislația, iar denumirea oficială a sărbătorii a devenit „Ziua Limbii Române”. Tot în actuala legislație a Republicii Moldova, limba de stat este stabilită ca fiind limba română.

”Limba română este parte din ființa noastră. Părinții și bunicii noștri au continuat să o vorbească și în cele mai vitrege vremuri, în ciuda interdicțiilor și umilințelor. Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ. Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră. Să le lăsăm această moștenire prețioasă: o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul”, - a menționat într-un mesaj șefa statului, Maia Sandu.

Și prim-ministrul Vasile Tofan, crede că toți cei rămași în țară, sau plecați peste hotare trebuie să poarte vie limba maternă.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Pentru mine limba română a rămas întotdeauna acasă, indiferent unde am trăit. Este limba în care am cerut-o pe soția mea în căsătorie și limba în care mi-am legănat cei patru copii înainte de somn. Suntem un popor deschis și primitor, respectăm limbile vorbite de oamenii care trăiesc aici și nimeni nu trebuie să renunțe la limba sa maternă, dar ne respectăm și propria limbă și ne dorim ca oamenii care aleg să trăiască în RM să învețe și să vorbească româna. Este un semn de respect pentru țara în care trăiești".

În semn de respect pentru limba română, șefa delegației Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko a recitat public o poezie, întitulată ”Mama”, scrisă de fiica sa Julia și adaptată în limba română de Paula Erizanu. În același timp, echipa primăriei Chișinău a depus flori la bustul marelui poet, Mihai Eminescu, cel care a omagiat prin lucrarea sa limba română. Municipalitatea a pregătit și un spectacol literar-muzical. pe strada pietonală „Eugen Doga” din Capitală, cu participarea mai multor grupuri și interpreți autohtoni.

Începând cu anul 2013, Ziua Limbii Române este marcată oficial și în România. Președintele de la București, Nicușor Dan, declară că în acest an sărbătoarea are o semnificație aparte.

”Astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române, într-un moment cu o semnificație aparte: pentru prima dată aniversăm împreună în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina. Protejarea drepturilor românilor de pretutindeni și promovarea limbii și culturii noastre rămân obiective esențiale ale statului român dincolo de granițe. Suntem uniți de acest liant valoros al limbii române, care ne ancorează în istorie și ne deschide viitorul. La mulți ani Limbii Române și tuturor celor care o vorbesc, o scriu și o păstrează vie!”, - se menționează într-un mesaj al liderului de la Cotroceni.

Cu această ocazie, autoritățile și instituțiile publice, inclusiv reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, organizează în această zi programe și manifestări cultural-educative, evocatoare sau științifice.

Exclusiv TV