Sistemele mari de încălzire vor fi supuse unor inspecții periodice

Ieri, 10:11
Sistemele de încălzire cu o putere nominală utilă de peste 70 kW vor fi supuse unor inspecții periodice, conform unui nou regulament elaborat de Ministerul Energiei, care urmează să fie propus spre aprobare Guvernului. Noile prevederi vor viza, între altele, sistemele comune de încălzire ale blocurilor locative, precum și instalațiile din instituții de învățământ și medicale, clădiri de birouri, hoteluri, restaurante, spații comerciale, clădiri sportive și alte imobile publice. Sistemele individuale de încălzire din apartamente nu vor intra sub incidența regulamentului.

Frecvența inspecțiilor va depinde de puterea sistemului. Instalațiile cu o putere nominală utilă între 70 și 290 kW vor fi verificate o dată la cinci ani, iar cele cu o putere de peste 290 kW, o dată la trei ani.

În cadrul inspecțiilor va fi evaluată performanța energetică a sistemelor de încălzire. În funcție de rezultatele verificărilor, vor fi formulate recomandări pentru creșterea eficienței, inclusiv privind modernizarea sau înlocuirea generatoarelor de căldură ori utilizarea unor soluții alternative mai eficiente energetic.

Proiectul prevede și crearea unui Registru electronic al rapoartelor de inspecție, care va fi integrat în Sistemul informațional național privind performanța energetică a clădirilor. Sistemul va fi gestionat de IP Centrul Național pentru Energie Durabilă.

Documentul a trecut prin consultări publice și procedura de avizare și urmează să fie promovat pentru aprobare de către Guvern. Dacă va fi aprobat, regulamentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

moldpres.md