Prețurile la carburanți cresc din nou

Ieri, 16:23
Petrolul se scumpește, iar prețurile la carburanți cresc din nou în Republica Moldova. Incertitudinea de pe piața energetică se accentuează după expirarea armistițiului dintre Statele Unite și Iran, în timp ce Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, iar tensiunile militare dintre cele două țări aflate în conflict, continuă.

Pe fondul blocării negocierilor dintre Statele Unite și Iran, prețul petrolului continuă să crească. Astăzi, barilul de petrol Brent a ajuns la aproximativ 91 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni. Efectele se resimt și în Republica Moldova, unde carburanții se scumpesc din nou. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, miercuri, benzina se va scumpi cu 10 bani și va costa 30 de lei și 12 bani pentru un litru. Prețul motorinei va crește cu cu 21 de bani și va ajunge la 31 de lei și 98 de bani pentru un litru.

Presiunea asupra prețurilor ar putea continua, pe fondul incertitudinii de pe piața petrolului. Donald Trump susține că Iranul nu este dispus să accepte acordul cerut de Washington și insistă că Teheranul nu trebuie să dețină arme nucleare.

DONALD TRUMP, președintele SUA: „Sunteți astăzi mai aproape de a ajunge la un acord final privind programul nuclear al Iranului? – Păi, ei vor să încheie un acord, dar nu vor face genul de acord pe care eu îl consider necesar. Uite, suntem acolo dintr-un singur motiv – Iranul nu poate avea o armă nucleară. Și nu va avea o armă nucleară. Iar în acest moment, construirea acesteia de către ei, după ce am făcut noi anterior cu bombardierele B-2, ar putea dura mult timp timp. Asta nu se poate întâmpla.”

Între timp, negocierile dintre SUA și Iran sunt blocate, iar Trump a exclus prelungirea acordului interimar. Strâmtoarea Hormuz rămâne închisă, iar traficul navelor este aproape blocat. Iranul discută cu Omanul despre reluarea circulației, în timp ce Trump a amenințat conducerea de la Muscat cu acțiuni militare dacă ar împiedica redeschiderea strâmtorii.

În același timp, Iranul amenință cu escaladarea militară. Un oficial iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul este pregătit să treacă la o poziție „complet ofensivă” și avertizează că ar putea perturba traficul prin Strâmtoarea Hormuz dacă Statele Unite nu respectă acordul interimar.

Exclusiv TV