Tofan merge cu un program de guvernare ”Economie europeană, stat eficient”

20.07.2026, 16:15
Vasile Tofan merge mâine în Parlament cu un program de guvernare întitulat ”Economie europeană, stat eficient”. Documentul pune accent pe relansarea economiei, consolidarea apărării, reducerea dimensiunii aparatului administrativ și accelerarea la Uniunea Europeană în 2030.

Programul de guvernare ”Economie europeană, stat eficient” conține 150 de pagini. Prioritățile strategice ale acestuia sunt repornirea economiei prin dezvoltarea antreprenoriatului și investiții, dar și modernizarea și ditigalizarea statului. Premierul desemnat, Vasile Tofan, promite servicii mai bune și transformarea creșterii în locuri de muncă. Una dintre cele mai importante măsuri este reforma administrativ-teritorială, care prevede restructurarea fundamentală a nivelului raional, transferul competențelor și patrimoniului către unități administrativ-teritoriale mai puternice și descentralizarea fiscală. Documentul prevede, de asemenea, un audit general al administrației centrale, urmat de comasarea sau lichidarea instituțiilor cu atribuții suprapuse și reducerea costurilor administrative. O altă prevedere vizează întreprinderile de stat. Executivul intenționează să inventarieze toate activele statului, să efectueze audituri externe și să decidă, în funcție de performanță, restructurarea, listarea parțială la bursă, privatizarea sau lichidarea acestora, scrie bani.md.

”Pornim cu o ambiție clară: să readucem energia, inițiativa și optimismul în dezvoltarea țării. Să repornim economia, să susținem antreprenorii și să creăm locuri de muncă mai bine plătite. Să construim un stat mai mic și mai eficient – fără suprapuneri și risipă, dar mai puternic în servicii publice, securitate, educație, sănătate și protecția celor vulnerabili. Un stat care își respectă oamenii prin echitate, transparență și folosirea responsabilă a banului public – și care transformă fiecare leu economisit în servicii mai bune, investiții și oportunități pentru oameni. Și să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, - susține Tofan într-o postare pe pagina sa socială.

Pe plan economic, Guvernul își propune ca Republica Moldova să devină „cea mai simplă, previzibilă și prietenoasă jurisdicție europeană pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri”. Totodată, Executivul își asumă obiectivul de finalizare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și pregătirea semnării Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028, astfel încât Republica Moldova să fie pregătită pentru aderare până în 2030. Programul pornește de la constatarea că economia Republicii Moldova traversează o perioadă dificilă. Guvernul arată că PIB-ul a crescut cu doar 0,4% în primul trimestru al anului 2026, iar importurile sunt de aproape trei ori mai mari decât exporturile, ceea ce impune măsuri pentru stimularea investițiilor, productivității și exporturilor.

Exclusiv TV
TOP ȘTIRI 7 ZILE