Premieră diplomatică la Chișinău. Președinta Indiei, Droupadi Murmu, efectuează prima vizită oficială în Republica Moldova a unui șef de stat indian de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. Împreună cu Maia Sandu, lidera de la New Delhi a convenit extinderea colaborării în economie, medicină, educație și energie regenerabilă.
La invitația șefei statului Maia Sandu, președinta Indiei, Droupadi Murmu, efectuează o vizită oficială la Chișinău. Este prima vizită a unui șef de stat indian în Republica Moldova de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în 1992, și marchează începutul unei noi etape în relațiile bilaterale.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „În ultimii ani, dialogul politic dintre țările noastre a prins viteză. În 2024 am reluat, după 21 de ani, consultările politice bilaterale și am inaugurat ambasada Republicii Moldova la New Delhi. Au urmat pași concreți. India și-a deschis piața pentru merele moldovenești, iar Moldova a aderat la Alianța Solară Internațională – inițiativă globală lansată de India împreună cu Franța. Circa 1400 de studenți din India învață astăzi la universitățile noastre, cei mai mulți la medicină.”
Șefa statului a evidențiat și cooperarea în domeniul energetic. O companie indiană, care a câștigat licitația internațională, finalizează construcția liniei electrice de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău. Totodată, Chișinăul și New Delhi și-au propus să extindă parteneriatul în mai multe domenii strategice. Accentul va fi pus pe dezvoltarea comerțului, atragerea investițiilor, industria farmaceutică și consolidarea cooperării în sectorul energetic.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „În primul rând ne dorim să extindem comerțul. Vrem ca pe piața indiană să ajungă tot mai multe produse agro-alimentare moldovenești. Astăzi vom deschide împreună forumul de afaceri „Moldova-India” care urmărește să creeze legături directe între oameni de afaceri și companiile din cele două țări. Vrem să valorificăm și experiența Indiei în producerea medicamentelor accesibile și să atragem investiții farmaceutice în Republica Moldova.”
Cu peste 1,4 miliarde de locuitori, India este cea mai mare democrație din lume și una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere la nivel global. Țara este un lider în tehnologia informației și industria farmaceutică, asigurând aproximativ 20% din producția mondială de medicamente generice, și investește masiv în dezvoltarea energiei regenerabile. Totodată, India face parte din grupul celor mai mari economii ale lumii – G20. Pentru Republica Moldova, consolidarea relațiilor cu India poate deschide noi oportunități de cooperare în comerț, investiții, sănătate, digitalizare, energie și agricultură.
Exclusiv TV

