Energocom vrea scumpirea gazului

Astăzi, 16:52
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea fi resimțit de consumatorii din Moldova și prin plățile pentru consumul de gaze naturale. Compania Energocom cere o creștere cu 45 la sută a tarifului, sau până la aproximativ 21 de lei pentru un metru cub. Partidele de opoziție cer anularea cererii, iar ministrul în exercițiu al Energiei, Dorin Junghietu, declară că ajustarea trebuie făcută vara la consum mic, nu în lunile reci, când facturile sunt mari.

Compania Energocom a depus, pe 15 iulie, la ANRE o solicitare privind ajustarea tarifului la gazul natural. Furnizorul cere un tarif, fără TVA, de 19,37 de lei pentru un metru cub, ceea ce înseamnă că în facturile finale ale consumatorilor casnici prețul, cu taxele incluse, va ajunge la 20,92 de lei. Compania invocă „evoluțiile geopolitice” din Orientul Mijlociu. Potrivit întreprinderii, conflictual dintre SUA și Iran au generat o explozie a prețurilor pentru gaze la nivel mondial.

EUGENIU BUZATU, directorul general interimar al Enerogocom: "Începând cu luna martie am văzut o ascendere a prețurilor, prețurile s-au dus în sus. Dacă la acel moment vorbeam despre o medie de 30 de euro pentru un MW pentru un an de zile, astăzi prețul mediu este de 56 de euro per MW. Avem o creștere, în funcție de luni, chiar și cu 100%".

Astfel, solicitarea depusă de Energocom către ANRE a fost determinată de modificarea semnificativă a costurilor de procurare a gazelor naturale. Potrivit companiei, la aprobarea prețurilor reglementate aflate în vigoare, pentru anul 2026 a fost luat în calcul un preț mediu ponderat de procurare a gazelor naturale de puțin peste 404 euro pentru 1000 m³. În același timp, pentru perioada august–decembrie curent, prețul este estimat la peste 623 de euro pentru 1000 m³.

În context, ministrul în exercițiu al Energiei, Dorin Junghietu, a amintit într-o postare pe pagina sa socială că, aceste devieri vor fi impuse tot în tarif, dar mai târziu.

”Dacă aceste ajustări sunt amânate, costurile reale nu dispar. (…) Este mai prudent ca astfel de ajustări să fie făcute acum, în perioada verii, când consumul gospodăriilor este redus, decât să acumulăm diferențe care ar trebui recuperate în plin sezon rece, când consumul și presiunea asupra bugetelor familiale sunt mult mai mari”, - a explicat ministrul Junghietu.

Partidele de opoziței au reacționat dur la solicitarea de majorare a tarifului. Unele formațiuni au cerut anularea solicitării, altele au anunțat că vor merge cu proteste în ziua deciziei. De altă parte, reprezentanții companiei insistă că în cazul în care nu va fi revăzut tariful, furnizorul riscă să intre în incapacitate de plată față de parteneri.

EUGENIU BUZATU, directorul general interimar al Enerogocom: "Energocom este permanent în proces de monitorizare a pieții și în caz de lucrurile se vor schimba și vor reveni la normalitate, va arăta o tendință de scădere a TTF, bineînțeles, Energocom va veni la regulator cu cererea de micșorare a acestor tarife".

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat că, a recepționat cererea, iar în prezent sunt efectuate calculelel și analizele necesare. Regulatorul spune că după finalizarea procesului, va elabora propriul proiect de hotărâre. Amintim că actualul tarif pentru gaz este de 14,42 de lei pentru un metru cub, stabilit în urma deciziei ANRE din 3 februarie 2026. Acest preț a fost redus cu aproximativ 14 la sută față de tariful de 16,74 de lei, aprobat de autorități în decembrie 2024.

Exclusiv TV