Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici

Astăzi, 12:05
De la Președinție și Guvern, până la consilii raionale, primării, școli și grădinițe – cetățenii pot vedea, de acum înainte, cum sunt cheltuiți banii publici în fiecare instituție. Acest lucru este posibil prin intermediul unei noi platforme-pilot lansate de Ministerul Finanțelor, menită să crească transparența bugetară și să apropie administrația publică de cetățeni.

Cum sunt cheltuiți banii din taxele și impozitele pe care le plătim? Răspunsul va fi, de acum înainte, la un click distanță. Ministerul Finanțelor a lansat Portalul Executării Bugetare - peb.mf.gov.md. Aici, cetățenii vor vedea, în timp real, cum au fost cheltuiți banii în orice instituție de stat din țară.

Platoforma este lansată în regim pilot, iar societatea este îndemnată să vină cu sugestii de îmbunătățiri a Platformei.

NATALIA DOROFTEI, secretară de stat, ministerul Finanțelor: „Urmând bunele practici internaționale, lansăm acest portal în regim pilot, deoarece ne dorim ca aceste date să fie cu adevărat utile pentru fiecare. De aceea, îndemnăm societatea civilă, experții, jurnaliștii și pe fiecare cetățean, să acceseze platforma și să ne ofere sugestii. Feedback-ul dumneavostră ne va ajuta să îmbunătățim portalul și să-l facem un instrument accesibil pentru toate categoriile de vizitatori. Banii publici sunt banii tăi. Intră pe portal, explorează datele și construiește transparența alături cu noi.”

Autoritățile spun că noul portal va contribui la creșterea transparenței bugetare și la modernizarea administrației publice, în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

Exclusiv TV