Descoperire șocantă în satul Porumbeni, din raionul Criuleni. Activiștii de mediu au găsit la o groapă de gunoi tone de deșeuri medicale periculoase, zeci de permise de conducere și cărți de identitate românești, dar și cantități uriașe de plastic care ar fi trebuit să ajungă la reciclare. Scandalul ecologic a trecut Prutul, iar autoritățile din România au dispus verificări pentru a stabili autenticitatea documentelor găsite printre gunoaie.
Într-un video postat pe 11 iulie, Garda Națională de Mediu, care este o organizație non-guvernamentală, a dezvăluit imagini șocante de la groapa de gunoi din satul Porumbeni, raionul Criuleni.
Totuși, cea mai neobișnuită descoperire este legată de documentele românești. Activiștii susțin că la groapa de gunoi se aflau sute sau chiar mii de permise de conducere asemănătoare cu cele eliberate în țara vecină, fără a fi clar cum au ajuns acolo și cine le-a transportat.
Astfel, scandalul ecologic a trecut Prutul. Autoritățile din România anunță că au fost demarate verificări pentru a stabili legalitatea acestor documente.
„În acest moment, autenticitatea documentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în locația respectivă nu sunt confirmate oficial. Simpla asemănare vizuală cu un permis de conducere românesc nu este suficientă pentru a confirma autenticitatea acestuia. Suntem în legătură cu autoritățile competente din Republica Moldova, în vederea clarificării tuturor aspectelor. Până la finalizarea verificărilor, nu ne putem pronunța cu privire la autenticitatea documentelor, proveniența acestora sau împrejurările în care au fost identificate", - se arată în comunicatul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări din România.
Pe lângă cărți de identitate românești și deșeuri medicale periculoase, activiștii de mediu au desocperit și tone de plastic mărunțit, care în mod normal, ar fi trebuie să fie reciclat de companiile specializate.
Indignați de dezastrul ecologic din localitate, în semn de protest, mai mulți localnici au lăsat la ușa primarului comunei Pașcani, din care face parte și Porumbeni, mai multe pungi cu gunoi. Aceștia au încercat să discute cu primarul localității, Vasile Gârbea, însă acesta a refuzat să ofere detalii în fața camerelor și a plecat.
Între timp, pentru a elucida cazul, inspectorii de mediu au demarat o anchetă , inclusiv pentru a evalua prejudiciul adus mediului înconjurător.
DORIN POVERJUC, șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului: „Astăzi întreprindem măsuri de localizare a anumitor tipuri de deșeuri. Totodată, s-au prelevat și se vor mai preleva probele de sol în vederea stabilirii impactului asupra mediului. Vedem dezastrul pe care-l avem la moment și care este în cadru. Vom înainta sesizări către agenții economici, generatori ai deșeurilor în cauză, ca să stabilim cu certitudine cine și unde a predat aceste deșeuri și care agent sau sistem colectiv se face vinovat.”
Săptămâna trecută, și ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunța descoperirea a peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase, depozitate ilegal în 21 de saci. Oficialul nu a precizat însă localitatea în care au fost găsite acestea, astfel că deocamdată nu este clar dacă este vorba despre același caz din satul Porumbeni, raionul Criuleni. Și atunci, autoritățile au securizat zona, iar investigațiile au fost demarate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Exclusiv TV
