Deputatul PAS, Alexandr Trubca, a renunțat la mandatul său de deputat. Anunțul a fost făcut de parlamentar pe pagina sa socială. El susține că decizia a fost luată deoarece activitățile sale economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe.
Într-o postare pe pagina sa socială, deputatul fracțiunii, PAS, vicepreședintele comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, anunță că renunță la funcția de deputat, precizând că este un semn bun că după 5 ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate s-a ajuns în punctul de a discuta despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor.
„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandatul de deputat. În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel. Tot ce am spus public rămâne valabil. Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe.... Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez”, - a scris Trubca în mesajul său.
Trubca a precizat că rămâne membru al echipei PAS și va lucra în continuare pentru a contribui la procesul de aderare a Moldovei la UE.
Amintim că deputatul fracțiuii PAS, Alexandr Trubca s-a autodenunțat la Autoritatea Națională pentru Integritate, înaintea unei investigații jurnalistice. Ultima urma să-l prezinte pe parlamentar în calitate de om de afaceri în imobiliare, cu un proiect în localitatea Trușeni. Deputatul recunoaște afacerea și declară că este ajutat de un prieten cu posibilități financiare. Investigația urma să apară la sfârșit de săptămână. Pentru a anticipa informațiile descoperite de jurnaliști, parlamentarul a ieșit într-o conferință de presă în care a recunoscut că, este implicat într-un proiect imobiliar. El spune că acum doi ani I s-a făcut o ofertă să achiziționeze trei terenuri cu o suprafață totală de 0,8 hectare în comuna Trușeni, la preț de 800 de mii de euro.
Exclusiv TV

