Anastasia Taburceanu, verișoara președintei țării, Maia Sandu, angajată la Moldatsa cu un salariu considerabil, este vizată într-o cauză penală privind un presupus abuz de serviciu la compania adată. Investigațiile au loc inclusiv după perchezițiile desfășurate la întreprinderea de stat.
Inițierea verificărilor la nivel de structuri de anchetă a fostei purtătoare de cuvânt a companiei Moldatsa, Anastasia Taburceanu, a fost cerută recent de președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur.
DRAGOȘ GALBUR, președintele PNM: "În cazul în care omul nici nu se prezintă la locul de muncă, dar încasează salariu, aici putem vorbi despre o angajare fictivă sau , organele de drept se vor pronunța. Și ca pe viitor să nu se repete astfel de situații, trebuie să creăm precedente. De aceea am mers la procuratura generală, am depus plângere penală. Pentru că dacă astăzi unul scapă basma curată, mâine altul va proceda la fel".
Într-un răspuns remis de procuratura anticorupție politicianului se anunță că, cererea a fost remisă spre examinare la CNA.
„Centrul Național Anticorupție a pornit o cauză penală in acest sens. La această etapă, se desfășoară acțiuni de urmărire penală”, - a precizat pentru presă purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție, Ina Voloșciuc.
Astfel, instituția urmează să investigheze legalitatea salarizării Anastasiei Taburceanu în cadrul companiei Moldatsa.
Amintim că, Pe 30 iunie, CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Moldatsa, într-o cauză penală privind bănuielile referitoare la abuzul de serviciu în circumstanțe agravante. Acestea au fost o consecință a unei analize a activității întreprinderii de stat care a constatat 33 de angajări în afara concursului și cheltuieli de peste nouă milioane de lei pentru instruirea personalului. Acțiunile structurilor de drept au demarat la scurt timp după izbucnirea unui scandal în jurul companiei. O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă a arătat că șeful instituției, Dumitru Vangheli, care ridica un salariu lunar de circa 110.000 de lei, a inclus informații false în CV. Ulterior, Rise Moldova a scris că Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, a fost angajată fără concurs în departamentul comunicare și a încasat lunar de circa 120.000 de lei, salariul de bază fiind de aproximativ 25 de mii de lei. Remunerația acesteia a ajuns în unele luni și la aproximativ 150 de mii de lei pe lună, în timp ce Taburceanu locuia peste hotare. Ultima a declarat că va returna statului diferența dintre salariu și adaosuri. Cazul a fost condamnat de președinta țării, Maia Sandu, care a cerut o investigație corectă.
Exclusiv TV
