Copiii, implicați în escrocherii

8.07.2026, 12:44
Tupeul escrocilor nu are limite. Aceștia au început să implice copiii în schemele lor de estorcare a banilor. O copilă de șapte ani din nordul țării a fost abordată de un tip, care timp de aproape o oră a încercat să o convingă să pornească aragazul. Individul i-a spus fetei că tatăl ei i-ar fi cerut acest lucru. Poliția avertizează părinții să fie atenți la cei mici și să nu-Ii lase nesupravegheați.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cazul a fost înregistrat în satul Sadovoe, municipiul Bălți. O fetiță de 7 ani a fost contactată în repetate rânduri de un bărbat necunoscut care s-a prezentat drept angajat al unui serviciu de verificare a gazelor, spunându-i copilei cǎ apelul este efectuat la rugămintea tatălui său.

În decurs de aproximativ 40 de minute, acesta a efectuat mai multe apeluri telefonice și a încercat să convingă fetița să pornească aragazul, iar când copila i-a spus că va cere ajutorul mamei, i-a cerut să nu o facă.

Ulterior, individul a discutat și cu mama copilului, solicitându-i același lucru, însă a fost refuzat. În acest context, Inspectoratul General al Poliției atenționează că, niciun angajat al serviciilor de gaz, energie electrică, apă sau al altor întreprinderi și instituții nu va solicita telefonic copiilor sau adulților să efectueze astfel de acțiuni în locuință. Acum două săptămâni, liderul de la Partidul Nostru, Renato Usatîi, avertiza opinia publică despre o nouă schemă pusă în aplicare de escroci și anume cea cu implicarea copiilor.

RENATO USATÎI, președintele ”Partidul Nostru”: "Această crimă pe care au pornit-o escrocii acum, anume de a testa implicarea copiilor în aceste fraude, ei deja acum o aplică în regim de test, pentru că se pregătesc de 1 septembrie, când toți copiii vor reveni".

În aceste condiții, poliția îndeamnă părinții să vorbească cu cei mici și să le explice pericolul unor astfel de apeluri telefonice și necesitatea refuzului de a urma indicațiilor. Copiii trebuie să fie învățați să închidă astfel de apeluri telefonice și să anunțe îndată părinții despre sunete. Totodată, minorii trebuie să fie atenționați să nu divulge informații despre familie, adresă sau despre faptul că sunt singuri acasă. În cazul în care primiți apeluri suspecte sau observați situații similare, anunțați imediat Poliția la 112.

Exclusiv TV