Campionatul Național de box și-a desemnat noii campioni

Astăzi, 17:22
Campionatul Național de box rezervat seniorilor și-a desemnat noii campioni. Cei mai buni pugiliști ai țării vor reprezenta Republica Moldova la Campionatele Europene din luna septembrie, găzduite de Bulgaria.

Aproximativ 50 de pugiliști din șapte localități ale Republicii Moldova au luptat pentru titlurile naționale în cadrul Campionatului Național de box rezervat seniorilor. Competiția s-a desfășurat timp de trei zile în Sala Polivalentă „Manejul de atletism” din Chișinău, unde au avut loc cele mai spectaculoase confruntări ale boxului autohton. La finalul competiției au fost desemnați campionii naționali la cele zece categorii de greutate. Cătălin Turcu s-a impus la categoria 50 kg, Vladimir Hlebanovschi a câștigat titlul la 55 kg, iar Vladislav Vascovschi a triumfat la 60 kg. La 65 kg, campion a devenit Eanuș Caravan, în timp ce Vasile Cebotari s-a impus la 70 kg. Davron Bozorov a cucerit aurul la 75 kg, Valeriu Răzmeriță s-a impus la 80 kg, Andrei Chireacov a câștigat categoria 85 kg, Andrei Zaplitnîi a devenit campion la categoria de până la 90 kg, iar Nicolae Burdiuja s-a impus la categoria grea, +90 kg.

Noii campioni naționali vor reprezenta Republica Moldova la Campionatele Europene de box pentru seniori, competiție programată în a doua jumătate a lunii septembrie, la Sofia, în Bulgaria.

Exclusiv TV