Motivul demisiei premierului Alexandru Munteanu rămâne după lacăt, demnitarul refuzând să vorbească la subiect. Nici reprezentanții partidului de guvernare nu au venit cu mai multe detalii. În același timp, Alexandru Munteanu nu exclude că după numirea unui nou Cabinet de miniștri va pleca din țară.
Spațiul public a fost umplut în ultimele două zile cu informații și analize privind cauza demisiei lui Alexandru Munteanu din funcția de prim-ministru. Unul dintre scenariile cele mai vehiculate este cel despre piedicile puse premierului în exercițiu în intenția sa de a face ordine în instituțiile și întreprinderile de stat. Munteanu a refuzat să comenteze orice teorie despre plecarea sa.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru în exercițiu: "Eu înțeleg că se așteaptă la o controvresă. Am încercat să nu mă uit pe rețelele de socializare, doar cu un ochi. Dar din ceea ce mi-au spus cei care s-au uitat 90% din acele scenarii care s-au vehiculat, nu sunt adevărate. Este o istorie mai complicată, cred că timpul va așeza lucrurile așa cum trebuie să le așeze".
Un alt scenariu vehiculat în spațiul public ține de proiectul politicii bugetar – fiscale pentru anul viitor, pe care premierul Alexandru Munteanu a insistat să-l promoveze, în timp ce președinta țării, Maia Sandu, a cerut să fie pus pe pauză pentru o elaborare mai bună. Liderul partidului de guvernare, Igor Grosu, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această informație.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Puteți considera și asta. Nu a fost cea mai reușită politică bugetar – fiscală care a fost prezentată, dar este cu multe sensibilități, deși în această politică sunt și multe lucruri bune, probabil a trebuit un pic mai bine de prezentat acest proiect. O să vină momentul în care noi să putem da mai multe detalii".
Totodată, premierului în exercițiu a lăsat de înțeles că odată cu încetarea mandatului său, va părăsi țara, însă va rămâne conectat la treburile interne ale Republicii Moldova prin diferite proiecte.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru în exercițiu: "Am proiectele mele culturale. Am avut câteva propuneri să țin prelegeri la câteva universități, inclusiv la universitatea mea Columbia din New York, adică am mai multe planuri. Oriunde nu mă voi afla am niște proiecte cu care voi continua. Spre exemplu Alianța Franceză sau alte proiecte".
Amintim că Alexandru Munteanu a anunțat în dimineața zilei de 3 iulie că demisionează din funcție. Demnitarul a scris pe rețelele sale sociale că a ales să plece în momentul în care a înțeles că nu-și poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le are. Șefa statului, Maia Sandu, a declarat ulterior că a avut mai multe discuții cu Alexandru Munteanu pe marginea proiectului politicii bugetar – fiscale și că și-ar fi dorit mai multă implicare în elaborarea acestuia. Totodată, președinta a vorbit și despre un conflict interpersonal între Alexandru Munteanu și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Exclusiv TV
