Zeci de persoane angajate fără concurs, premii generoase pentru muncă obișnuită și instruiri făcute în destinații externe foarte scumpe. Asta a constatat Centrul Național Anticorupție la compania MoldATSA, unde a efectuat o evaluare a activității pentru anul 2025. Astfel, ofițierii CNA au descins, astăzi, cu percheziții la întreprindere într-o cauză penală inițiată pe faptul unor bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu în circumstanțe agravante.
Cauza penală a fost pornită la scurt timp după finalizarea evaluării integrității instituționale desfășurate la întreprindere. În urma acesteia au fost acumulate informații, care au determinat existența unor suspiciuni rezonabile privind săvârșirea infracțiunii investigate. Astfel, evaluarea relevă existența unor deficiențe semnificative în procesul de recrutare și angajare a personalului.
"În perioada 2023–2024, în cadrul întreprinderii au fost angajate 33 de persoane fără organizarea concursurilor publice, iar pentru niciuna dintre acestea nu a fost solicitat certificatul de cazier privind integritatea profesională, deși această obligație este prevăzută de legislație. Totodată, au fost identificate cazuri de ocupare a funcțiilor de conducere prin metoda „căutării directe”, fără proceduri transparente și criterii obiective de selecție”, - se menționează în raportul CNA.
Evaluarea a mai constatat că unii angajați au exercitat simultan atribuțiile a două sau chiar trei funcții pe perioade îndelungate, de până la nouă luni, fără inițierea procedurilor de ocupare a posturilor vacante, ceea ce depășește caracterul temporar și excepțional al acestui mecanism și poate genera riscuri de utilizare ineficientă a resurselor financiare. De asemenea, au fost evidențiate și vulnerabilități în procesul de acordare a premiilor și stimulentelor salariale. Mecanismele interne nu prevăd criterii clare și măsurabile de performanță, ceea ce creează premise pentru acordarea discreționară a beneficiilor financiare. Au fost constatate situații în care premiile au fost acordate pentru activități ce fac parte din atribuțiile obișnuite de serviciu, precum și cazuri în care persoane implicate în aprobarea acestor beneficii au fost, concomitent, beneficiare ale lor.
”Au fost identificate participări repetate la cursuri cu tematici similare, inclusiv în locații externe costisitoare, deși existau alternative gratuite sau cu costuri reduse oferite la nivel național ori prin EUROCONTROL. Printre exemplele constatate se numără un curs de limba engleză (nivel începător) desfășurat în Marea Britanie, cu un cost de aproximativ 106 mii de lei. Totodată, în primele nouă luni ale anului 2025, întreprinderea a cheltuit circa 9 milioane de lei pentru instruirea personalului”, - se mai menționează în raportul CNA.
În ceea ce privește domeniul achizițiilor publice, CNA a constatat vulnerabilități privind transparența și integritatea procedurilor, inclusiv planificarea defectuoasă a achizițiilor, segmentarea unor contracte, utilizarea insuficientă a mecanismelor concurențiale și existența unor practici susceptibile de a favoriza anumiți operatori economici. Procedura de evaluare a integrității instituționale la întreprinderii „MoldATSA” a fost desfășurată în perioada octombrie 2025 – iunie 2026. Astfel, perchezițiile au avut drept scop administrarea probelor necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și asigurarea unei investigări complete, obiective și sub toate aspectele.
Exclusiv TV
