Armata Națională va fi modernizată cu peste 100 vehicule militare noi

Astăzi, 11:35
Armata Națională va fi modernizată cu peste 100 vehicule militare noi. Ministerul Apărării și Centrul Estonian de Investiții în Apărare au încheiat astăzi un acord-cadru și un contract în acest sens. Tehnica va fi achiziționată de la o companie din Canada.

Acțiunea este parte a pachetului de asistență pentru anii 2022-2025 destinat consolidării capacităților de mobilitate și transport a Armatei Naționale, implementat cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul programului Instrumentul European pentru Pace. Costul total al proiectului este de peste 50 milioane euro și constituie un grant european nerambursabil. Vehiculele achiziționate urmează să fie livrate până în luna mai 2027.

Acum 2 săptămâni, Armata Națională a recepționat și primele cinci transportatoare blindate de tip Piranha 5, care au fost oferite de Guvernul Germaniei. Potrivit autorităților, acestea vor contribui la sporirea mobilității, protecției și capacității de reacție a militarilor.

Exclusiv TV