Călătorii care intră sau ies din Republica Moldova și transportă bunuri supuse declarării vor putea depune declarația vamală în format electronic începând cu 1 iulie. Noua opțiune digitală, lansată de Serviciul Vamal, are scopul de a reduce timpul petrecut la frontieră și de a simplifica procedurile de declarare.
Potrivit Serviciului Vamal, declarația electronică va putea fi completată prin intermediul portalului public disponibil pe platforma Trade.gov.md, în secțiunea eCustoms. Formularul va putea fi accesat de pe smartphone, tabletă sau laptop, atât înainte de călătorie, cât și direct în postul vamal de frontieră.
După completarea și transmiterea datelor, sistemul va genera automat un număr de referință, care va trebui prezentat funcționarului vamal în momentul controlului. Autoritățile susțin că această procedură va contribui la reducerea semnificativă a timpului de procesare la frontieră.
Platforma digitală va fi disponibilă permanent și va putea fi accesată din orice colț al lumii. Sistemul oferă utilizatorilor instrucțiuni pas cu pas în procesul de completare și include mecanisme care reduc riscul de erori întâlnite frecvent în cazul formularelor pe hârtie.
moldova1.md
