Copiii din Moldova vor avea parte de mai multă protecție. Funcționarii care lucrează cu minori vor trebui să treacă un test de aptitudine profesională, iar persoanele condamnate nu vor mai putea ocupa funcții în acest domeniu. Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege care modifică mai multe acte normative, cu scopul de a consolida sistemul de protecție a copilului împotriva violenței, neglijenței sau exploatării.
O prevedere a proiectului de lege privind consolidarea sistemului de protecție a copilului se referă la verificarea mai strictă a angajaților din domeniile care implică interacțiunea directă cu copiii, înainte de angajare.
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: „Persoanele care lucrează în contact regulat cu copiii, vorbim de instituții școlare, instituții medicale, centre, activități sportive, culturale, vor trebui să treacă un test de aptitudine de a lucra, care sunt efectuate de instituțiile medicale. Exact același lucru trec astăzi conducătorii auto, judecătorii sau alte profesii.”
Totodată, cei care au antecedente penale pentru infracțiuni cu minorii nu vor mai putea ocupa funcții în instituții care lucrează cu copii.
Proiectul introduce și termene fixe pentru soluționarea cazurilor privind protecția copiilor, care până acum puteau dura chiar și câțiva ani.
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: „Stabilim niște termene foarte clare. Decădere din drepturile părintești, decizia să fie emisă până la 45 de zile lucrătoare și luarea copilului din familie atunci când siguranța lui este în pericol până la 30 de zile lucrătoare.”
Totodată, persoanele cercetate pentru abuzuri vor putea fi suspendate temporar din funcție.
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: „Până acum, dacă era vorba de un caz de abuz într-o școală, instituție medicală, noi nu aveam pârghii ca pe perioada investigației, chiar dacă persoana era doar bănuită, să îndepărtăm persoana din acea instituție. Acum,a introducem aceste modificări și atunci când există o investigație și chiar dacă persoana angajată are statut de învinuit, el va fi suspendat din funcție pe acea perioadă de muncă până se clarifică lucrurile."
Proiectul conține și măsuri pentru prevenirea deplasării sau reținerii ilicite a copiilor peste hotare, prin introducerea unor instrumente legale care permit intervenția rapidă a instanțelor atunci când există riscul producerii unor asemenea situații. De asemenea, sunt consolidate prevederile privind protecția copiilor în cazurile de violență în familie, menținerea relațiilor dintre frații separați prin adopție.
Exclusiv TV
