Statele Unite au suspendat temporar o parte dintre sancțiunile aplicate Iranului, în urma primelor discuții purtate după semnarea acordului-cadru de pace dintre Washington și Teheran. Măsura este valabilă pentru o perioadă de 60 de zile și permite Iranului să reia anumite exporturi de petrol și să primească plăți în condițiile stabilite prin negocieri. Anunțul a fost făcut luni de Trezoreria SUA.
Statele Unite și Iran au convenit asupra unei foi de parcurs către un acord permanent în termen de 60 de zile. Discuțiile au avut loc în Elveția. Potrivit mediatorilor din Qatar și Pakistan, părțile au stabilit și mecanisme pentru reducerea tensiunilor regionale, inclusiv în Liban și în Strâmtoarea Ormuz. Vicepreședintele american, JD Vance, a afirmat că discuțiile cu oficialii iranieni din Elveția au pus o bază solidă pentru un acord de pace final.
JD VANCE, vicepreședintele american: „Acesta este probabil ceea ce ne entuziasmează cel mai mult ca americani. Iranienii au fost de acord să invite din nou inspectorii AIEA în țara lor. Acesta este un pas important pentru poporul american și primul pas către denuclearizarea permanentă sau către încetarea definitivă a programului de arme nucleare din Iran.”
Totuși, Teheranul a oferit o versiune diferită a discuțiilor. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că programul nuclear nu a fost încă discutat și că Iranul nu și-a asumat noi obligații în acest domeniu. Conform înțelegerilor din acord, trezoreria SUA a anunțat că a permis, până la 21 august, Teheranului să vândă petrol și să încaseze venit din acest comerț.
Negocierile dintre reprezentanții Statelor Unite și Iran continuă în Elveția, cu medierea Pakistanului și Qatarului. Discuțiile vizează dosarul nuclear iranian, securitatea în Strâmtoarea Hormuz și reducerea tensiunilor dintre Israel și Hezbollah. Oficialii americani au descris dialogul drept un pas important, însă autoritățile iraniene susțin că unele aspecte prezentate de Washington nu au fost încă convenite. Sancțiunile suspendate temporar pot fi reintroduse rapid dacă Iranul nu respectă condițiile stabilite în cadrul negocierilor. Administrația americană consideră că relaxarea restricțiilor reprezintă o oportunitate pentru continuarea dialogului, dar insistă că orice încălcare a înțelegerii va atrage măsuri ferme din partea Washingtonului.
Exclusiv TV
