20 de școli și 10 spitale vor fi modernizate cu sprijinul BEI

Astăzi, 17:02
Condiții mai bune în 20 de școli și 10 spitale din Moldova. Acestea vor fi modernizate și reabilitate energetic prin două proiecte susținute de Uniunea Europeană. Acordurile de finanțare au fost semnate astăzi de Guvern și Banca Europeană de Investiții, vizând îmbunătățirea condițiilor pentru mii de elevi și pacienți. Proiectele au o valoare de aproape 60 de milioane de euro.

Primul proiect semnat dintre Moldova și Banca Europeană de Investiții prevede finanțare în valoare de 51,5 de milioane de euro pentru renovarea și dotarea a 20 de instituții de învățământ din rețeaua școlilor-model. Din această sumă, 3,5 milioane de euro reprezintă grantul oferit de UE, 8 milioane sunt contribuția Republicii Moldova prin Planul de creștere economică, iar 40 de milioane de euro constituie un împrumut de la BEI Global.

Al doilea proiect vizează eficiența energetică în sectorul sănătății și prevede reabilitarea a 10 spitale publice de importanță națională. Cu un grant suplimentar de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene, instituțiile vor fi dotate cu sisteme moderne de ventilare și panouri solare.

KARL NEHAMMER, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții: „Vor fi îmbunătățite condițiile de învățare pentru aproximativ 40.000 de copii, pentru că fiecare copil merită să învețe într-un mediu sigur care inspiră. Și cea de-a doua investiție sprijină modernizarea spitalelor în toate colțurile țării. Vor fi condiții mai bune pentru peste un milion de pacienți și 10.000 de lucrători medicali. Instituțiile medicale vor deveni mai eficiente din punct de vedere energetic și mai reziliente. Aceste investiții sunt diferite prin natura lor, dar au un scop comun. Investesc în oameni.”

Cele 20 de instituții de învățământ selectate sunt amplasate în diferite regiuni ale țării. Opt în municipiul Chișinău, șase în localități rurale, iar celelalte în municipiul Bălți și raioanele Nisporeni, Soroca, Râșcani, Telenești și Ungheni.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „Instituțiile au fost selectate în așa fel încât în toate raioanele să avem posibilitatea de a spune că oferim condiții de studiu la nivel european, iar în cazul Chișinăului, pentru mine a fost important să selectăm acele școli unde condițiile de studiu astăzi nu sunt suficient de atractive, încât ele să fie masiv solicitate de către locuitorii Chișinăului, speranța fiind că după aceste investiții și problema supraaglomerării școlilor din municipiu Chișinău se va rezolva sa,u cel puțin, se va diminua.”

La rândul său, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că investițiile presupun clădiri mai bine izolate, sisteme moderne de încălzire și ventilare și reducerea costurilor de funcționare pentru instituțiile spitalicești. Aproape 203 mii de metri pătrați de spații spitalicești vor fi renovate la nivel național până la sfârșitul anului 2028.

Banca Europeană de Investiții este instituția de finanțare a Uniunii Europene, deținută de cele 27 de state membre ale UE, și una dintre cele mai mari bănci multilaterale de dezvoltare din lume.

Exclusiv TV