MAN vrea referendum pe amalgamare

Astăzi, 12:46
Mișcarea Alternativa Națională propune organizarea, în luna septembrie, a unui referendum republican consultativ la subiectul reformei administrației publice locale și a reorganizării administrativ – teritoriale. Deputații MAN consideră că poporul este cel care trebuie să se expună asupra viitorului localităților în care trăiesc.

Deputații Mișcării Alternativa Națională declară că susțin aplicarea unei reforme a administrației publice locale, care ar asigura primăriilor mai multă autonomie financiară și cu drept deplin pentru decizii.

Reprezentanții MAN insistă că Republica Moldova este parte a Cartei Europene a autonomiei locale, care prevede că orice modificare a limitelor teritoriale locale trebuie să fie consultată prealabil cu comunitățile locale vizate, inclusiv prin referendum, acolo unde legislația permite acest lucru. În aceste condiții, proiectul hotărârii Parlamentului înregistrat de Mișcarea Alternativa Națională prevede organizarea plebiscitului în această toamnă.

GAIC VARTANEAN, președintele fracțiunii Alternativa: "Se stabilește pentru data de 13 septembrie 2026 desfășurarea referendumului republican consultativ. Ar.2: se supun referendumului următoarele întrebări de importanță majoră pentru societate: 1. Sunteți pentru ca lichidarea sau comasarea primăriilor să fie posibilă numai după consultări publice și aprobarea cetățenilor din localitățile vizate. 2. Susțineți ca proiectul final al reformei administrației publice locale să fie supus referendumului republican înainte de adoptarea legii".

Autorii inițiativei au declarat că vor propune tuturor fracțiunilor parlamentară să susțină organizarea plebiscitului. În același timp, reprezentanții Guvernului insistă că această reformă este discutată zilnic cu comunitățile din țară, iar reforma își propune crearea unor primării puternice și competitive în atragerea investițiilor.

Guvernul își propune să finalizeze procesul de amalgamare voluntară a localităților până în toamna anului 2027, când vor fi organizare alegeri locale generale după formula nouă.

Exclusiv TV