Campanie națională de donare a sângelui, lansată în Moldova

Astăzi, 17:13
Peste 100 de pacienți din Moldova au nevoie zilnic de transfuzii de sânge sau de componente sanguine. Este vorba despre intervenții chirurgicale, nașteri mai complicate sau accidente sau alte evenimente nefericite. În aceste condiții, salvarea este la oamenii sănătoși, care pot împărți șanse cu cei aflați pe muchia vieții. Pe 14 iunie a fost Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, iar cu această ocazie timp de o lună în țară se desfășoară Campania Națională de Donare a Sângelui. Evenimentul a fost deschis la Palatul Republicii, unde de dimineață au venit zeci de oameni cărora le pasă. Palatul Republicii a devenit un loc al solidarității, unde mulți cetățeni au venit să doneze sânge.

EL: „- De când m-am înrolat în Armata Națională, am 5 donări și, până la asta, am donat de 4 ori. - De ce o faceți constant? - Pentru că, în primul rând, asta afectează organismul, se reabilitează sângele și curăță un pic organismul și, pe lângă asta, poți salva o viață. - Ce grupă de sânge aveți? - A doua pozitivă.”

Printre cei care s-au alăturat Campaniei de solidaritate au fost politicieni și miniștri.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Chiar ascultam zilele trecute, în contextul acestui eveniment, că un bărbat poate dona de 5 ori pe an și o femeie poate dona de 4 ori. Cred că această campanie este extrem de importantă și zic să o mai repetăm.”

Reprezentanții Centrului Național de Transfuzie a Sângelui susțin că se așteaptă la sute de donări în cadrul campaniei. În fiecare zi, peste 100 de pacienți din Moldova au nevoie de transfuzie de sânge sau componente sanguine. Totodată, spitalele și instituțiile medicale au nevoie zilnic de rezerve sigure și suficiente pentru a putea răspunde intervențiilor urgente și tratamentelor planificate. Un accent se pune inclusiv pe grupele de sânge negative, stocurile fiind în scădere.

Potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban, sângele nu poate fi produs artificial și nu poate fi cumpărat din farmacii. De aceea, demnitarul a îndemnat toți oamenii care pot aduce un aport în salvarea vieților, să o facă.

În Moldova sunt realizate, anual, aproape 75-80 de mii de donări de sânge și componente sangvine necesare pentru zeci de mii de pacienți. Campania dedicată Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge 2026 se desfășoară în perioada 25 mai – 25 iunie și include activități de informare, promovare și mobilizare a populației pentru donarea benevolă și regulată de sânge și componente sanguine. Pe data de 14 iunie, la nivel mondial, este marcată Ziua Donatorului de Sânge.

Exclusiv TV