Examenul de bacalaureat la matematică pentru profilul real a stârnit numeroase reacții critice din partea elevilor, părinților și cadrelor didactice. Aceștia susțin că subiectele au fost mult mai dificile decât cele specifice unui examen național. Din aceste considerente comunitatea de liceeni, asistați de apropiați și pedagogi, au lansat o petiție către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, cerând reevaluarea situației. Cele două instituții au analizat argumentele prezentate și declară că gradul de realizare a unor itemi indicați în petiție este mai înalt decât în sesiunile anterioare.
Peste 600 de persoane au semnat o petiție online prin care au solicitat examinarea nivelului de dificultate al examenului de bacalaureat la matematică, susținut pe 12 iunie. Elevii, profesorii și părinții afirmă că testul a avut un grad de dificultate mai mare comparativ cu anii precedenți, iar unele exerciții ar fi depășit nivelul de pregătire și competențele pentru acest examen.
„Subiecte disproporționate și în afara standardului de masă: Exemplul cel mai clar al acestei inechități îl reprezintă Itemul 5 (trigonometrie), formulat la un nivel de complexitate nejustificat de ridicat, precum și Itemul 10, subpunctul (c). Structura și dificultatea acestor exerciții au consumat o parte uriașă din timpul alocat, funcționând ca niște capcane care au blocat mii de elevi, transformând lucrarea într-o cursă contra cronometru imposibilă”, - se arată în petiția semnată.
Mai mulți elevi și-au exprimat pe rețelele sociale nemulțumirea față de unii itemi care, potrivit lor, nu se regăsesc în manuale sau în programa școlară. În aceste condiții, semnatarii au cerut revizuirea subiectelor și a baremului de corectare la matematică.
De altă parte, Ministerul Educației și Cercetării, în comun cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare anunță că au analizat argumentele prezentate de petiționari, precizând din start că baremul de evaluare pentru acești itemi a fost structurat în așa fel încât să avantajeze elevii.
„În acord cu practicile de evaluare aplicate în ultimii ani, baremul acordă punctaj pentru pașii corecți ai rezolvării, pentru alegerea metodei potrivite, pentru argumentarea matematică și pentru rezultatele intermediare obținute corect. Astfel, elevii care demonstrează că înțeleg conceptele și procedurile matematice acumulează punctaj chiar și în cazul în care nu ajung la răspunsul corect”, - se menționează în comunicatul Ministerului.
Instituția mai susține că, pentru a analiza gradul de realizare a celor doi itemi contestați în petiție, au fost procesate 15% din totalul de teste scrise la proba de bacalaureat la matematică din actuala sesiune.
„Datele demonstrează că gradul de realizare a itemului 5 în sesiunea 2026 este mai înalt decât în sesiunile 2022, 2023, 2025 și la același nivel ca și în sesiunea 2024. Itemul 10 c. aparține domeniului „Analiză matematică și presupune aplicarea integralei definite la determinarea ariei unei figuri plane”. De menționat că un exemplu de acest tip a fost prezent atât în testul de exersare pentru sesiunea 2026, cât și în manualul de clasa a XII-a. Iar gradul de realizare a itemului 10 c în sesiunea 2026, în baza datelor a 15% din testele scrise, este cel mai înalt comparativ cu sesiunile 2022-2025. Aceste date demonstrează că gradul de rezolvare a celor doi itemi este comparabil și chiar mai înalt decât în anii precedenți,” - se mai arată în răspunsul Ministerului.
În concluzie, Ministerul Educației și Cercetării a încurajat candidații să aibă încredere în rezultatele muncii depuse de-a lungul anilor de liceu. Următorul examen de bacalureat va avea loc pe 16 iunie, la disciplina la alegere.
Exclusiv TV
