Moldova - la un pas istoric în parcursul european

Astăzi, 12:48
Republica Moldova este la un pas istoric în parcursul său european. În această săptămână, statele membre ale Uniunii Europene urmează să decidă asupra deschiderii primului cluster de negociere cu țara noastră, iar decizia finală ar putea fi anunțată pe 16 iunie, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale de la Luxemburg. Declarațiile au fost făcute de ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Morari, pentru corespondenta noastră Angela Antonovici, aflat la Bruxelles. Oficiala a oferit detalii și despre summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc pe 22 iunie la Chișinău.

Republica Moldova este tot mai aproape de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În următoarele zile, statele membre urmează să decidă deschiderea primului cluster de negociere, cel privind valorile fundamentale.

DANIELA MORARI, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă UE: „Noi încă așteptăm decizia finală la nivelul statelor membre. Așteptăm ca această decizie să aibă loc pe parcursul săptămânii curente. Și, din experiența celorlalte state, conferințele interguvernamentale au loc, de cele mai dese ori, în marja Consiliului Afaceri Generale. Aceasta este așteptarea și în cazul Republicii Moldova, dar o confirmare oficială o voi comunica imediat ce ne va fi comunicată și nouă. După cum cunoașteți, Consiliul pentru Afaceri Generale este pe data de 16, la Luxemburg”.

Daniela Morari a explicat că primul cluster este și ultimul închis în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, deoarece progresele înregistrate în aceste domenii influențează ritmul general al procesului de integrare.

DANIELA MORARI, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă UE: „Clusterul 1, care ține de drepturi fundamentale, este primul cluster cu care se deschide. Și, luând în considerație că în acest cluster sunt incluse tot ce ține de stat de drept, de reforma administrației, de drepturile omului, de partea de justiție, de funcționarea instituțiilor democratice, este clusterul care se închide ultimul. Adică este un cluster care este monitorizat în detaliu, atât de către instituțiile europene, Comisia Europeană și statele membre, fiindcă toate elementele în acest cluster sunt foarte, foarte importante”.

Ambasadoarea se arată optimistă că decizia va fi una favorabilă din partea statelor membre ale Uniunii Europene.

Odată ce va fi deschis primul cluster, autoritățile speră ca și celelalte cinci să intre în negocieri într-un interval scurt de timp.

DANIELA MORARI, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă UE: „Noi, fiind gata, am vrea cât de curând posibil și credem că ar fi posibil până la vacanța de vară să avem toate cluster-urile deschise, dar această decizie este la nivelul statelor membre”.

Între timp, autoritățile de la Chișinău se pregătesc pentru cel de-al doilea summit bilateral Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc pe 22 iunie la Chișinău.

DANIELA MORARI, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă UE: „Republica Moldova, având o astfel de reuniune, este un semn de importanță care este acordată din partea UE-Moldova în context politic și este o oportunitate pentru a trece în revistă tot progresul și parcursul pe care l-am realizat de la summit-ul anului trecut și obiectivele pe care le avem pentru perioada imediat următoare. După cum puteți intui, dimensiunea de aderare este partea cea mai importantă de discuții, dar la fel vor fi discutate și celelalte dimensiuni de cooperare sectorială, de cum putem avansa pe anumite domenii și ce noi oportunități pot fi oferite în formatul de aderare graduală.”

Amintim că, președinta Comisiei Europene, Usula Von Der Leyne, a anunțat la începutul săptămânii că în zilele următoare, Uniunea Europeană va deschide primul cluster de negocieri cu Ucraina și Republica Moldova, iar comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată recent într-o vizită la Chișinău, a declarat că țara noastră este pregătită să înceapă până în luna iulie discuțiile pe toate cele șase grupuri de capitole.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022, a obținut statutul de țară candidată în iunie același an, iar în decembrie 2023 liderii europeni au aprobat deschiderea negocierilor de aderare. Autoritățile de la Chișinău insistă pe finalizarea procesului de negocieri în perioada 2028-2030.

Exclusiv TV