Șoseaua Hâncești va intra în reparație capitală

Astăzi, 14:00
Schimbări majore pentru una dintre cele mai circulate străzi din Capitală. Șoseaua Hâncești, din sectorul Centru, care intersectează cartierul Telecentru, va intra în curând în reparație capitală. Pe lângă reabilitarea integrală a carosabilului, proiectul prevede modernizarea trotuarelor, amenajarea pistelor pentru bicicliști, a locurilor de parcare, precum și reconfigurarea spațiilor verzi și instalarea unui mobilier urban modern.

Proiectul va fi realizat etapizat și prevede atât repararea părții carosabile, cât și modernizarea infrastructurii adiacente, pe o lungime de circa 1.5 km. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, într-un video postat pe pagina sa de socializare.

ION CEBAN, primarul Capitalei: „Aceasta urmează să fie reabilitată integral, în perimetrul cercului de la Gaudeamus până la Lev Kaczynski. Lucrările spre ieșirea din municipiul Chișinău au fost realizate mai devreme. Aici urmează să fie reabilitate trotuarele pe ambele părți, amenajate spațiile verzi, restabilit și reînnoit iluminatul public, create parcări pentru oameni. Aici aveți parcări? Peste tot unde este posibil, o să facem parcări. Trotuarul 2,4 metri, 1,6 metri pista de bicicliști și iarăși spațiu verde până la casă.”

Bugetul proiectului și durata lucrărilor nu au fost deocamdată făcute publice. Edilul Capitalei a anunțat însă că în paralel va fi reabilitată complet și strada Mitropolit Iurie Grosu, o arteră importantă care face legătura dintre șoseaua Hâncești și strada Gheorghe Asachi.

Amintim că, administrația municipală a lansat, recent și proiectul de reparație capitală a străzii Calea Orheiului, o altă intrare importantă în Capitală. La fel ca și în cazul șoselei Hâncești, pe Calea Orheiului vor fi create trotuare noi, vor fi amenajate piste pentru bicicliști și pregătire locurile pentru construcția unor parcări de captură. Totodată, prin transformări va trece și carosabilul. În aceste condiții, primăria Capitalei îndeamnă participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și răbdare.

Exclusiv TV