Elveția, considerată una dintre cele mai scumpe țări din lume, a fost depășită la acest capitol de o țară europeană. Este vorba de Islanda, care a urcat pe primul loc în clasamentul costului vieții. Principala cauză a scumpirilor este explozia turismului, spun economiștii.
Pentru prima dată în ultimii opt ani, Elveția nu mai ocupă poziția de cea mai scumpă țară din lume. În 2026, Islanda a devenit lider la nivelul costului vieții, întrecând Elveția cu un avans de trei puncte procentuale, potrivit publicației Bloomberg. Datele provin dintr-o analiză realizată de un economist, pe baza indicatorilor furnizați de Eurostat și de Banca Centrală a Islandei.
Potrivit experților, principalul motiv este explozia turismului după pandemie. Deși are doar aproximativ 400 de mii de locuitori, Islanda a primit anul trecut peste 2 milioane 250 de mii de turiști. Cererea uriașă pentru hoteluri, restaurante, transport și servicii a dus la scumpiri accelerate și la creșterea salariilor din industrie. Un alt factor important este criza locuințelor. Tot mai multe apartamente au fost transformate în spații turistice, iar localnicii au ajuns să concureze cu turiștii pentru chirii și locuințe disponibile.
În același timp, Islanda a fost afectată și de creșterea costurilor energetice la nivel mondial, pe fondul tensiunilor și conflictelor din Orientul Mijlociu. În martie, rata inflației a urcat la 5,4%, cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni. Specialiștii mai explică faptul că economia islandeză depinde mult de importuri, iar costurile de transport și dimensiunea redusă a pieței fac ca produsele și serviciile să fie mai scumpe decât în majoritatea țărilor europene.
Pe locul trei la capitolul cea mai scumpă țară se află Luxemburg, Norvegia ocupă poziția a patra, iar Statele Unite ale Americii închid topul primelor cinci cele mai scumpe state din lume.
Exclusiv TV
