Racheta New Glenn, cuprinsă de flăcări

Astăzi, 16:09
Eșec spectaculos pentru compania Blue Origin, după ce racheta sa de mari dimensiuni a explodat în timpul unui test pe platforma de lansare din Florida, stârnind îngrijorări în industria aerospațială. Incidentul ar putea da peste cap calendarul unor misiuni esențiale, inclusiv programele legate de explorarea Lunii, unde compania colaborează cu NASA în cadrul programului Artemis

Racheta New Glenn a companiei Blue Origin a explodat spectaculos pe rampa de lansare din Florida, în urma unei anomalii produse în timpul unui test static al motoarelor. Deși explozia a fost una masivă, nu au fost raportate persoane rănite.

Racheta era considerată cea mai puternică invenție a companiei aerospațiale Blue Origin și era văzută drept un competitor direct pentru tehnologiile dezvoltate de SpaceX. Fondatorul Blue Origin, miliardul american Jeff Bezos, a reacționat după accident și a declarat că este prea devreme pentru a fi stabilită cauza defecțiunii.

„Este prea devreme să judecăm cauza principală, dar lucrăm deja pentru a o identifica. Este o zi foarte grea, însă vom reconstrui tot ceea ce trebuie refăcut și ne vom întoarce la zboruri. Merită”, - a scris Bezos.

Mesaje de susținere au venit și din partea rivalului său din industria spațială, Elon Musk. Proprietarul SpaceX a remarcat că dezvoltarea rachetelor este un proces extrem de complex și a transmis condoleanțe echipei Blue Origin.

„Rachetele sunt complicate. Îmi pare rău pentru cei de la Blue Origin și le doresc o recuperare rapidă. Prin greutăți către stele”, - a scris Musk pe platforma X.

Incidentul ar putea întârzia unele misiuni spațiale viitoare. Analiștii spun că explozia ar putea încetini planurile companiei Blue Origin legate de explorarea Lunii. Firma lucrează pentru NASA la un modul de aselenizare, care urmează să fie folosit în viitoarele misiuni lunare din cadrul programului Artemis.

Exclusiv TV