Noapte de groază în România, după ce o dronă rusească încărcată cu explozibil s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați. Impactul violent a fost urmat de o explozie puternică și de un incendiu care a cuprins un apartament de la etajul 10. În urma incidentului, două persoane, mamă și fiu, au fost rănite, iar zeci de locatari au fost evacuați de urgență în miez de noapte. Incidentul provoacă reacții dure la nivel internațional: NATO acuză Rusia de escaladare și anunță măsuri suplimentare pentru întărirea apărării pe flancul estic.
Drona rusească, de tip Geran 2, s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați după miezul nopții, în jurul orei 02.00. Impactul a generat o explozie puternică și un incendiu la un apartament de la etajul 10.
În urma incidentului, două persoane- mamă și fiu, de 53 și respectiv 14 ani, au fost transportate la spita pentru îngrijiri medicale. Medicii spun că starea lor de sănătate este stabilă.
Alte 70 de persoane din blocul de locuit au fost evacuate de urgență. Armata României nu a avut posibilitatea de a intercepta în siguranță drona care a intrat în spațiul aerian național, a declarat generalul de brigadă Gheorghe Maxim. Potrivit acestuia, decizia de a nu angaja ținta a fost luată după o evaluare a riscurilor pentru populație și infrastructură.
GHEORGHE MAXIM, General de Brigadă: „Este o limitare legală. Respectiv, nu putem să executăm foc astfel încât proiectilul să violeze spațiul aerian al unei țări vecine. Știm că Ucraina este în Război, dar România este într-o situație de pace și nu putem lansa un proiectil care să ajungă în spațiul aerian al Ucrainei.”
Alinața Nord Atlantică a condamnat atacul Rusiei și promite măsuri suplimentare de apărare.
„Tocmai am vorbit cu președintele României, Nicușor Dan, despre drona rusească care a lovit un bloc de locuințe din Galați. L-am asigurat de solidaritatea deplină a NATO față de România și mi-am exprimat compasiunea față de persoanele rănite în acest incident. Am reafirmat faptul că NATO este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat. Vom continua să ne consolidăm capacitatea de reacție pentru a descuraja și a ne apăra împotriva oricărei amenințări, inclusiv a celor reprezentate de drone,” - se arată în mesajul secretarului general al NATO, Mark Rutte.
Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că Rusia a depășit încă o linie roșie.
„Războiul de agresiune al Rusiei a depăşit încă o linie roşie. O incursiune a unei drone ruseşti a lovit o zonă dens populată din România, rănind civili. Pe teritoriul Uniunii Europene. Suntem pe deplin solidari cu România şi cu cetăţenii săi. Pe măsură ce continuăm să ne consolidăm securitatea şi capacitatea de descurajare, în special la frontiera noastră estică, vom continua să sporim presiunea asupra Rusiei”, - a scris preşedinta Comisiei Europene pe rețeaua X.
Ea anunţă că este în curs de pregătire cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Mesaje de solidaritate și condamnare au venit și din partea Republicii Moldova, Letoniei, Franței, Ungariei, dar și a altor state europene, care avertizează asupra riscurilor tot mai mari generate de războiul din regiune.
Exclusiv TV

