Anul școlar s-a încheiat

Astăzi, 11:23
Anul școlar s-a încheiat, iar taberele de odihnă își deschid ușile pentru sezonul estival. Guvernul pune la dispoziție aproape o mie de foi de odihnă gratuite, de două ori mai multe decât anul trecut. Acestea vor fi repartizate copiilor aflați în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească și copiilor din familii numeroase. Și taberele din municipiul Chișinău sunt pregătite și îi așteaptă pe copii pentru odihnă și activități de vară.

Odată cu ultimul sunet, copiii au intrat în marea vacanță. Sezonul estival va fi început de unii elevi cu un sejur la tabără, fie ea una staționară sau de zi. Pentru acest sezon, Ministerul Educației și Cercetării a achiziționat 975 de bilete - cu 500 mai multe decât anul trecut.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Continuăm pe de o parte să acordăm gratuit 25 la sută din totalul biletelor repartizate pentru copiii din categoriile vulnerabile, extindem în același timp lista de copii pe care îi considerăm vulnerabili, inclusiv cu refugiații din Ucraina, pentru copiii de etnie romă și pentru cei din serviciile specializate de reabilitare a victimelor violenței în familie.”

Astfel, dintre cele aproximativ o mie de bilete, 600 sunt destinate elevilor din raioanele de est ale Republicii Moldova și municipiul Bender, iar alte 375 vor ajunge la diferite categorii de copii aflați în situații vulnerabile. Costul pentru o zi în taberele de odihnă, finanțată din bugetul de stat, variază între 315 și 479 de lei, în funcție de tipul instituției. În total, statul alocă în acest an aproape 24 milioane de lei pentru aceste servicii. Și taberele din municipiul Chișinău sunt pregătite să-i pe cei mici în perioada vacanței de vară.

ION CEBAN, primarul Capitalei: „Sunt 17 tabere cu sejur de zi în baza instituțiilor de învățământ primar, secundar, ciclul 1, 2 pentru 1.448 de elevi. Trei tabere constante - Alunelul, Poienița Veselă, Cireșarii pentru 6.650 de elevi, 14 tabere sportive în afara orașului pentru 1.905 sportivi și 127 de antrenori.”

ANDREI PAVALOI, șef adjunct al Direcției educație, tineret și sport: „Pentru acest an, dacă vorbim despre taberele cu sejur de zi, prețul unui bilet este de 2970 lei, iar părinții achită doar 20% din acest preț. Adică părintele achită 594 de lei. Taberele cu sejur de zi vor funcționa în schimburi, pentru o perioadă de 15 zile, iar copiii se vor afla de luni până vineri, începând cu ora 08.00 și până la 17.00, având diferite activități cu caracter recreativ, sportiv și educativ.”

O parte dintre copiii care se vor odihni în taberele din municipiu, vor fi scutiți de plată, anunță primarul Ion Ceban.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a mers cu verificări oficiale de stat în taberele de odihnă, pentru a vedea nivelul de pregătire al blocurilor alimentare și întremare a sănătății copiilor. Acțiunile inspectorilor au vizat atât taberele cu sejur de zi, cât și pe cele staționare. Pentru a preveni cazurile de intoxicații, inspectorii ANSA vor monitoriza și verifica blocurile alimentare și calitatea produselor pe tot sezonul de odihnă a copiilor. În cazul copiilor, care nu vor merge în tabere, părinții sunt îndemnați să supravegheze atent copiii în apropierea bazinelor acvatice, să le explice regulile de siguranță și să nu îi lase nesupravegheați acasă sau în alte locuri periculoase.

Exclusiv TV