Examenele de absolvire a treptei gimnaziale se vor desfășura în aproximativ 600 de centre, sau cu aproape 400 mai puține decât în anii precedenți. Elevii din școlile mici vor fi transportați în localitățile din proximinate pentru teste. Totodată, în acest procesul de examinare va fi monitorizat de aproximativ o mie de persoane, anunță ministerul Educației și Cercetării. Liceenii vor merge tradițional în cele aproximativ 90 de centre de BAC, active pe parcursul mai multor ani.
Premiera sesiunii de examene din acest an este concentrarea absolvenților de gimnaziu în centre comune pentru susținerea testelor, amintește ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Numărul centrelor de examinare a gimnaziștilor va fi de peste șase ori mai mare, decât al celor prevăzute pentru candidații liceeni. Asta deoarece autoritățile își propun să evite aglomerația și astfel situațiile de stres.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Această decizie a fost luată de direcțiile de învățământ, este prerogativa lor să stabilească cum arată centrele. Noi i-am încurajat, totuși, să fie totuși rezonabile și să nu concentreze la fel de tare copiii cum sunt în bazul BAC-ului, unde avem în jur de 90 de centre. Aici totuși avem 600 de centre. Și copii sunt mai mulți, dar și abordarea pe care am recomandat-o direcțiilor a fost una mai precaută".
Și în acest an va fi un număr mare de observatori la examenele de absolvire, atât la treapta gimnazială, cât și la cea liceală.
În sesiunea de examene din acest an, în Republica Moldova sunt înscriși peste 36.000 de candidați pentru examenele de absolvire a gimnaziului și peste 18.800 de candidați pentru examenul național de bacalaureat.
Exclusiv TV
