Lucrările de consolidare a sediului Procuraturii Generale din Chișinău vor fi declarate de utilitate publică de interes național, ceea ce va permite exproprierea ultimelor spații private rămase în clădire. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Agenția Proprietății Publice și este examinat în comisiile parlamentare.
Este vorba despre imobilul de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 73, unde își desfășoară activitatea Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor și una dintre procuraturile specializate. Potrivit notei de fundamentare, în clădire mai există doar două încăperi aflate în proprietate privată, cu suprafețe de 50,2 și 29,4 metri pătrați, amplasate la subsol. Autoritățile susțin că aceste spații împiedică finalizarea lucrărilor de consolidare și securizare a edificiului, considerat obiect de infrastructură critică pentru sistemul de justiție.
Statul a reușit să rezilieze amiabil 16 contracte de vânzare-cumpărare, iar ulterior a achiziționat alte șase spații. Negocierile cu ultimii doi proprietari au eșuat. În 2024, APP a solicitat alocarea a 2,082 milioane de lei pentru răscumpărarea celor două încăperi. Banii au fost prevăzuți, însă nu au fost utilizați din cauza blocării tranzacțiilor. Pentru anul 2026, instituția a cerut alte 3 milioane de lei pentru procedura de expropriere.
logos-press.md
