Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei

Ieri, 17:26
Survolarea ilegală a spațiului aerian al țării noastre a avut loc în cadrul unui nou atac rusesc asupra Ucrainei, care a durat aproximativ 48 de ore. Capitala Kiev a fost una dintre principalele ținte ale terorii. Cel puțin șapte persoane au murit, iar 39 au fost rănite, în rezultatul lansării de drone și rachete. Alte 10 persoane date dispărute sunt în căutare, după ce armata rusă a lovit un bloc de locuințe. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promis un răspuns pe măsură și a cerut întărirea sprijinului internațional pentru apărare.

Forțele armate ruse au menținut un atac masiv asupra Ucrainei timp de aproximativ 48 de ore. Astfel, asupra țării vecine au fost lansate 1.567 de drone și 56 de rachete de diferite tipuri. Rata de doborâre a dronelor a fost de 94%, iar a rachetelor - de 73%, au anunțat autoritățile ucrainen. Printre zonele vizate este și Kiev, unde a fost distrus un bloc de locuințe.

VITALI KLITSCHKO, primarul Kievului: „Din păcate, există pene de curent în regiunea Kiev. Apa este întreruptă pe malul stâng al Kievului. Am activat sistemul de rezervă și sunt convins că în următoarea oră sau două putem relua alimentarea cu apă. Încetarea focului a fost o încercare falsă. Am văzut asta de multe ori. Nu poți să-l crezi pe președintele rus, Vladimir Putin.”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, susține că numărul morților este în creștere, fiind implicate toate forțele necesare ale Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, precum și serviciile municipale și medicale.

„În prezent, la Kiev continuă operațiunile de căutare și salvare la locul distrugerii unui bloc de locuințe, care a fost practic ras de la etajul 1 până la etajul 9 în urma acestui atac rusesc. Soarta a aproape 20 de persoane care s-ar fi putut afla în clădire este încă necunoscută. Până acum se știe despre șapte morți și 39 de răniți doar în Kiev,” - a scris președintele Ucrainei, Volodimir Zlenesky.

Totodată, liderul de la Kiev promite un răspuns pe măsură.

„Am dat instrucțiuni Forțelor de Apărare ale Ucrainei și serviciilor speciale să propună posibile forme de răspuns la acest atac rusesc. Toți trebuie să se concentreze pe sisteme antibalistice și pe rachetele pentru ele. Aceasta este prioritatea numărul unu, iar nivelul de aprovizionare al forțelor noastre de apărare aeriană va influența inclusiv evaluarea activității diplomației ucrainene în perioada mai–iunie”, - a scris Zelensky pe pagina sa de socializare.

Președintele ucrainean a mai declarat că, în noapte din 13 și 14 mai, au existat rapoarte privind loviturile din diferite regiuni - de la Rivne și Ivano-Frankivsk până la Kiev și regiunea Harkov. Serviciile de urgență avertizează că pericolul unor noi atacuri aeriene rusești se menține și îndeamnă populația să respecte alertele aeriene și să se adăpostească în timpul sirenelor.

Exclusiv TV