Orice informație prezentată trebuie să fie verificată minuțios, inclusiv prin apeluri la 112. Este îndemnul insistent al structurilor de drept pentru toți locuitorii țării, în contextul creșterii numărului de infracțiuni de acest gen. Poliția națională anunță despre cinci victime care în doar două zile le-au dat escrocilor peste 3 milioane 500 de mii de lei.
Inspectoratul General al Poliției anunță despre destructurarea unei grupări criminale specializate în escrocherii pe teritoriul capitalei. Membrii grupării au deposedat în zilele de 12 și 13 mai trei locuitorii ai municipiului Chișinău de aproximativ două milioane de lei. Este vorba despre doi bărbați de 59 și 86 de ani, care le-au transmis infractorilor peste un milion de lei.
O altă victimă este o femeie de 63 de ani, care a cedat unor persoane necunoscute aproximativ 800.000 de lei. Cei care le-au cerut banii s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut mai mulți membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 17 și 53 de ani, inclusiv doi cetățeni ucraineni, bănuiți de implicare în mai multe episoade de escrocherie.
Au fost prinși în flagrant doi curieri și un colector responsabil de gestionarea banilor proveniți din activitatea infracțională. La domiciliul acestuia au fost găsite sume importante de bani și alte probe relevante pentru anchetă.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar alți suspecți, inclusiv minori, cooperează cu anchetatorii. De asemenea, alte două cazuri de escrocherie, înregistrate pe 13 mai, sunt investigate în sectorul Ciocana al capitalei și în raionul Rîșcani. În primul caz, o femeie de 81 de ani a fost înșelată sub pretextul unor investiții financiare pe o platformă online. Persoane necunoscute au convins-o să efectueze mai multe transferuri bancare, prejudiciul total depășind 500.000 de lei. În alt caz, victima, o persoană din satul Borosenii Noi, raionul Rîșcani, a fost determinată să transmită, în patru tranșe, peste un milion de lei unor necunoscuți. Suspecții s-au prezentat telefonic drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei și ai Serviciului de Informații și Securitate, susținând că femeia ar fi implicată într-un dosar privind presupusa finanțare a terorismului în Kazahstan. În acest context, autoritățile statului, dar și oamenii legii reiterează îndemnul către populație să fie vigilentă, să nu transmită bani, date bancare sau personale unor necunoscuți, indiferent de statutul prezentat de acesta. În cazul unor astfel de apeluri telefonice, cetățenii sunt îndemnați să contacteze imediat poliția sau să sune la numărul de urgență 112.
Exclusiv TV
