Campanie IGSU în grădinițele: copiii învață reguli de siguranță

Ieri, 09:38
Copiii din grădinițele din municipiul Chișinău vor învăța cum să reacționeze corect în situații de urgență și să recunoască pericolele din jur, în cadrul unei campanii lansate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Până la sfârșitul lunii, salvatorii și pompierii vor desfășura activități interactive și exerciții demonstrative în instituțiile de educație timpurie.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, a declarat că obiecte aparent inofensive pentru adulți, precum prizele, chibriturile sau aparatele electrice, pot fi extrem de periculoase pentru copii. El a menționat că salvatorii intervin frecvent în situații provocate de neatenție și lipsa deprinderilor de siguranță. Potrivit lui, educația preventivă îi ajută pe cei mici să știe cum să ceară ajutor și să-și păstreze calmul în situații de urgență, cu efecte pe termen lung. În cadrul activităților, copiii vor descoperi profesia de salvator și pompier, vor învăța reguli esențiale de siguranță și vor interacționa direct cu specialiști din domeniu.

Campania include jocuri și activități interactive, sesiuni susținute de psihologi, ateliere de desen și exerciții demonstrative ale chinologilor cu câini de căutare. Copiii vor putea, de asemenea, să exploreze tehnica de intervenție și să probeze uniforma pompierilor.

ipn.md