Interpretul moldovean va deschide prima semifinală a concursului Eurovision 2026

Ieri, 14:10
Astăzi începe cel mai îndrăgit concurs muzical Eurovision Song Contest 2026. Prima semifinală care se va desfășura la Viena va fi deschisă de interpretul moldovean, Satoshi, cu piesa „Viva, Moldova”. Show-ul va fi transmis în direct la postul public de televiziune începând cu ora 22:00. Competiția va reuni pe scenă concurenți din 15 țări, care luptă pentru un loc în marea finală a concursului european.

În prima semifinală a concursului Eurovision 2026, care va avea loc în această seară, la Viena, Austria, vor concura 15 țări pentru un loc în marea finală. Este vorba despre Moldova, Suedia, Croația, Grecia, Portugalia, Georgia, Finlanda, Muntenegru, Estonia, Israel, Belgia, Lituania, San Marino, Polonia și Serbia. Totodată, Germania și Italia, calificate direct în finală, își vor prezenta recitalurile și vor avea drept de vot în această semifinală. Prognozele caselor de pariuri arată că piesa „Viba Moldova” are mari șanse să se califice în marea finală.

Un loc în finală ar prinde și Finlanda, Grecia, Israel, Suedia și Croația, mai arată casele de pariuri. La Eurovision Song Contest pot vota telespectatorii din țările participante, prin SMS, telefon sau aplicația oficială a concursului. Totodată, persoanele din statele care nu participă la competiție pot vota online prin sistemul „Rest of the World”, însă nimeni nu își poate vota propria țară. Satoshi crede că acest concurs poate deveni o cauză de uniune a moldovenilor de pretutindeni. După un mesaj adresat diasporei europene, interepretul a venit cu un îndemn și pentru conaționalii noștri din Statele Unite și Canda.

SATOSHI, interpret: „Noi vom evolua sub numărul 01 și voi cei din America de Nord puteți de asemenea să votați pentru Republica Moldova. Există o categorie specială, se numește Rest of the World și puteți vota online pe site-ul „esc.vote”. Adică este un vot prin internet. Concursul începe de 12 mai, deci marți 12 mai, începând cu ora 21, nouă seara, după ora CET, adică Central European Time, ora din Viena. Nu știu cât va fi ora în funcție de geolocația voastră, dar să știți că o puteți face după ce toți participanții evoluează, aveți jumătate de oră în care puteți vota online pentru Republica Moldova.”

Chiar dacă în Republica Moldova nu se va putea vota pentru îndrăgitul interpret, la Viena pentru echipa țării noastre sunt transmise multe mesaje de susținere.

„În această seară, întreaga Republică Moldova cântă alături de Satoshi. Prin talent, energie și autenticitate, un tânăr artist duce numele Republicii Moldova pe scena Eurovision și în fața a milioane de oameni din întreaga lume. „Viva, Moldova!” este o stare de spirit și o invitație de a crede în noi. Îți ținem pumnii, Vlad! Iar tuturor moldovenilor de acasă și din diasporă - hai să fim uniți și să susținem Republica Moldova în această seară,” - a scris prim-ministrul pe pagina sa de socializare.

Cea de-a doua semifinală Eurovision 2026 este programată pentru 14 mai. Ediția din anul curent marchează 70 de ani de la lansarea Concursului Eurovision și, totodată, cea de-a 20-a participare a Republicii Moldova în competiția internațională. La ediția din acest an a Eurovision Song Contest 2026 participă în total 35 de țări.

Exclusiv TV