Opt dintre pasagerii vasului MV Hondius s-au îmbolnăvit

Ieri, 17:12
Încă două cazuri de hantavirus au fost confirmate la bordul unei nave de croazieră în Atlantic. Este vorba de o pasageră din Franța, dar și un cetățean american. Aceștia au fost testați pozitiv în țările lor de origine. Până în prezent, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că opt persoane s-au îmbolnăvit, dintre care trei au decedat. O parte dintre cazuri au fost confirmate după ce persoanele au părăsit nava. Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă moldovenii veniți din zonele de risc să-și monitorizeze starea și să se adreseze imediat după ajutor în cazuri suspecte.

Organizația Mondială a Sănătății informează că, o pasageră din Franța a navei de croazieră din Atlantic, a fost depistată pozitiv, iar starea sa a început să se agraveze, potrivit ministrului francez al Sănătății. Femeia face parte dintr-un grup de cinci cetățeni francezi aflați la bordul navei, unde ceilalți patru au fost testați negativ, însă vor fi retestați.

Totodată, autoritățile franceze au identificat 22 de persoane care au fost în contact suspecte cu virusul hantavirus. În același timp, Departamentul de Sănătate al Statelor Unite a confirmat că unul dintre cei 17 cetățeni americani repatriați a fost, de asemenea, testat pozitiv pentru virus. Situația de la bordul navei, aflată în largul insulei Tenerife din arhipelagul Canare, rămâne sub monitorizare, iar evacuarea pasagerilor se apropie de final.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că, până în prezent, au fost raportate în total opt cazuri de infectare cu hantavirus, șase fiind confirmate prin laborator. Unele dintre persoanele infectate nu se mai aflau la bord în momentul raportării cazurilor. Totodată, trei persoane au decedat. Este vorba despre un cuplu olandez și un cetățean german. OMS consideră că riscul pentru populația globală este scăzut, iar riscul pentru pasagerii și echipajul navei este considerat moderat.

Precizăm că focarul de hantavirus a izbucnit la bordul unei nave de croazieră care a pornit pe 20 martie din sudul Argentinei, într-o călătorie de 46 de zile prin Oceanul Atlantic, cu destinația Capul Verde. La bord se aflau 149 de persoane din 23 de țări, dintre care 88 erau turiști. Hantavirusurile reprezintă un grup de virusuri care afectează în mod natural anumite specii de rozătoare și care, ocazional, se pot transmite la om, prin inhalarea particulelor contaminate provenite din urina, excrementele sau saliva rozătoarelor infectate.

Autoritățile sanitare din țara noastră informează că un caz suspect de infecție cu hantavirus este caracterizat prin febră acută asociată cu afectare renală sau manifestări hemoragice, în prezența unui context epidemiologic sugestiv și confirmarea de laborator. Simptomele apar, de regulă, la 1-8 săptămâni după expunere. Specialiștii menționează că măsurile de prevenire și control aplicate la bordul navei sunt adecvate, iar transmiterea interumană a hantavirusurilor este extrem de rară și limitată doar la anumite tulpini virale, care nu circulă în mod obișnuit în Europa. În Moldova nu au fost înregistrate până în prezent cazuri confirmate de infecție cu hantavirus la om.

ANSP recomandă persoanelor care revin din regiuni unde au fost raportate cazuri de hantavirus și care prezintă simptome compatibile cu această infecție să se adreseze cât mai curând medicului și să informeze personalul medical despre istoricul recent de călătorie și eventualele expuneri la rozătoare.

Exclusiv TV