Parada de 9 Mai de la Moscova va fi mai modestă în acest an. Kremlinul anunță că nu va expune toată tehnica militară în Piața Roșie, așa cum a făcut-o în edițiile precedente. Autoritățile ruse invocă explicații legate de situația operativă actuală și amenințările care ar veni din partea Ucrainei, pe care le califică drept teroriste.
Într-un comunicat de presă, Ministerul rus al Apărării a anunțat că parada militară dedicată Zilei Victoriei, organizată anual pe 9 mai în Piața Roșie din Moscova, va avea loc și în 2026, însă nu vor fi prezentate toate tipurile de tehnică militară. În cadrul coloanei de militari, la paradă vor participa cadre militare din instituțiile superioare de învățământ militar din toate tipurile și categoriile de forțe ale Forțelor Armate ale Federației Ruse.
„Elevii școlilor militare Suvorov și Nahimov, ai corpurilor de cadeți, precum și coloana de tehnică militară nu vor participa la parada militară din acest an, având în vedere situația operațională actuală. În timpul paradei vor fi prezentate activitățile militarilor din toate tipurile și genurile de trupe ale Forțelor Armate, care îndeplinesc misiuni în zona operațiunii militare speciale, precum și a celor aflați în serviciu de gardă și de luptă, inclusiv în cadrul echipajelor de la punctele de comandă ale Forțelor de Rachete Strategice, Forțelor Aeriene și Spațiale și pe navele Flotei Militare”, - precizează Ministerul Apărării.
În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a oferit explicații suplimentare, invocând atacuri din partea Ucrainei, pe care le califică drept teroriste.
„Trupele militare nu vor participa la parada din 9 mai de la Moscova din cauza amenințărilor teroriste care provin din Ucraina. Regimul de la Kiev a lansat acum un atac terorist de amploare. Prin urmare, având în vedere această amenințare teroristă, se iau toate măsurile pentru a minimiza pericolul”, - a declarat Peskov citat de agenția rusă RIA Novosti.
Cu toate acestea, parada va include o componentă aeriană, cu survoluri ale avioanelor din grupurile de acrobație ale Forțelor Aeriene ruse. Evenimentul se va încheia cu un spectacol aviatic susținut de aeronave Su-25, care vor colora cerul Moscovei în culorile drapelului Federației Ruse.
Ziua Victoriei, marcată pe 9 mai în Rusia, comemorează capitularea Germaniei naziste în 1945 și reprezintă o sărbătoare națională majoră, centrată pe parade militare și mândrie patriotică. Precizăm că atacurile Ucrainei în Rusia s-au intensificat în ultimele săptămâni, vizând în special infrastructura energetică și logistică. Autoritățile de la Kiev încearcă să afecteze capacitatea Rusiei de a finanța războiul prin lovirea rafinăriilor, depozitelor de combustibil și terminalelor petroliere. Marți, a avut loc un incendiu de proporții la o rafinărie de petrol din orașul-port Tuapse, de pe coasta rusă a Mării Negre, acesta fiind al treilea atac asupra rafinăriei respective în mai puțin de două săptămâni.
Exclusiv TV
