Peste 500 de accidente de muncă sunt înregistrate anual în Republica Moldova, unele soldate cu decese, traumatisme grave sau boli profesionale. Domeniile cele mai afectate sunt construcțiile, agricultura, industria prelucrătoare, transportul și depozitarea.
Specialiștii susțin că una dintre principalele cauze ale acestor incidente este neutilizarea echipamentului de protecție sau lipsa acestuia.
Căderile de la înălțime și strivirile provocate de utilaje reprezintă principalele cauze ale accidentelor pe șantiere, avertizează Andrei Prisăcari, șeful interimar al Inspecției Muncii Chișinău
„Multe accidente au loc pentru că angajatorii nu oferă echipament de protecție adecvat. În acest context, Inspectoratul Muncii desfășoară controale riguroase pe șantiere pentru a verifica respectarea normelor de siguranță și pentru a preveni accidentele”, a declarat Prisăcari.
La rândul său, Iurie Pînzaru, șef de secție la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, subliniază că prevenirea accidentelor nu ține doar de echipamente, ci și de instruirea corectă a angajaților și de respectarea strictă a tehnologiilor de lucru.
„Acest scop este unul important pentru a avea angajați sănătoși. Ca să fie eficientă economia statului, trebuie să avem lucrători sănătoși”, a precizat Iulie Pînzaru.
Sănătatea la locul de muncă include și componenta psihologică, iar un mediu de lucru echilibrat contribuie direct la productivitatea angajaților, arată specialistul.
moldova1.md
