Luptătorul de stil liber Alexandr Gaidarlî a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de seniori, de la Tirana, în finala categoriei de 70 kg, și a devenit vicecampion continental. Un alt luptător moldovean care a urcat pe podium este Eugeniu Mihalcean.
Alexandr Gaidarlî a impresionat la Tirana și a adus Moldovei medalia de argint, după un parcurs spectaculos până în finala categoriei de 70 kg. Compatriotul nostru a urcat pe podium la competiția desfășurată la Tirana, în Albania, după un parcurs remarcabil în categoria de greutate de până la 70 de kilograme. Gaidarlî a ajuns până în marea finală, unde a fost învins de experimentatul David Baev, sportiv care evoluează sub drapel neutru și care are în palmares titluri mondiale și europene. Drumul spre finală a fost unul impresionant pentru moldovean. În semifinale, Gaidarlî a produs surpriza și l-a învins pe Ismail Musukaev, reprezentant al Ungariei, de asemenea campion mondial și european.
Originar din Copceac, Alexandr Gaidarlî confirmă astfel ascensiunea sa spectaculoasă. Aceasta este cea mai mare performanță din carieră, însă nu și prima. Luna trecută, el a devenit campion european la categoria de vârstă sub 23 de ani, iar în 2025 a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial U20. Lotul național de lupte a încheiat evoluția la Europenele de la Tirana cu două medalii. Pe lângă argintul lui Gaidarlî, Eugeniu Mihălcean a obținut bronzul în categoria de 86 de kilograme. În finala mică, acesta l-a învins pe lituanianul Ivars Samusonoks, scor 7-2. Mihălcean a avut un parcurs solid, obținând victorii în fața sportivilor din Finlanda, Spania și Ucraina, suferind o singură înfrângere, în sferturile de finală, în fața azerului Arsenii Dzhioev, finalistul categoriei.
Exclusiv TV
