Tânăr din Bălți, reținut într-un dosar de droguri

23.04.2026, 15:51
Un tânăr de 19 ani din Bălți a fost reținut de ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Strășeni. 

Potrivit anchetei, acesta este suspectat de implicare într-o rețea de contrabandă și distribuție a drogurilor sintetice pe teritoriul țării, activitate desfășurată inclusiv prin intermediul aplicației Telegram. Conform probelor acumulate, tânărul avea rolul de a ridica drogurile de la autocarele care veneau în țară din Ucraina. Ulterior, le transporta într-o locuință închiriată, unde le diviza în cantități de 50–100 de grame și le ascundea în diferite locații. Ulterior substanțele erau preluate de curieri și distribuite în doze de aproximativ un gram.

Suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională formată din cetățeni ucraineni și moldoveni, specializată în contrabanda și comercializarea drogurilor. Rețeaua a fost documentată timp de câteva luni și activa în mai multe țări, inclusiv Ucraina, Polonia, România, Georgia și Republica Moldova. Acesta a fost reținut după ce a ridicat un colet neînsoțit de la un autocar care a intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe. În urma percheziției, în colet a fost găsit aproximativ un kilogram de droguri de tip PVP, în valoare de peste 500.000 de lei.

La solicitarea procurorilor, instanța de judecată a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Exclusiv TV