Peste 176 de mii de persoane au beneficiat, în luna februarie, de medicamente și dispozitive medicale compensate, prescrise prin intermediul Sistemului informațional automatizat eRețeta. În acest scop, Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat farmaciilor contractate peste 108 milioane de lei pentru produsele compensate sus-menționate. Această sumă este cu aproximativ două milioane de lei mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Pentru medicamentele compensate au fost achitate 100,7 milioane de lei, iar costul mediu al medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate per beneficiar a constituit 612 lei.
Cei mai mulți bani au fost direcționați pentru tratamentul bolilor aparatului circulator – peste 49 de milioane de lei pentru aproximativ 121 de mii de pacienți. De asemenea, sume semnificative au fost alocate pentru preparate destinate bolilor endocrine, de nutriție și metabolism, în valoare totală de circa 34 de milioane de lei, de care au beneficiat peste 69 de mii de persoane.
Cel mai costisitor tratament cu medicamente compensate a fost înregistrat, în perioada menționată, pentru epidermoliza buloasă cu un cost mediu per pacient de peste 3.288 de lei.
De dispozitive medicale compensate au beneficiat peste 25 de mii de persoane, suma alocată pentru aceste produse fiind de peste 7,3 milioane de lei.
cnam.md
