Din 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84 de procente. Decizia a fost aprobată, astăzi, de Guvern. Executivul anunță că toate pensiile calculate vor fi majorate și cu o sumă fixă, care va fi acordată din oficiu.
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: "În urma acestor ajustări pensia minimă pentru limită de vârstă va constitui 3264 de lei, comparativ cu 3055 de lei care a fost anul precedent, iar pentru persoanele care au muncit cel puțin 40 de ani pensia minima va ajunge la 3525 de lei. Tot se indexează în acest sens și pensiile minime de dizabilitate, dar și alocațiile sociale de stat. Costul estimate pentru indexarea prestațiilor sociale este de peste 2 mlrd de lei, sumă prevăzută în buget".
Pentru persoanele ale căror pensii sunt sub nivelul minim stabilit, diferența va fi acoperită printr-un supliment de solidaritate, finanțat de la bugetul de stat. În plus, toate pensiile calculate conform legislației vor fi majorate cu o sumă fixă, în acest sens fiind prevăzute aproximativ 300 de milioane de lei.
NATALIA PLUGARU, ministra Muncii și Protecției Sociale: "Pensiile vor fi majorate suplimentar, pe lângă indexarea de 6,84 la sută, cu o sumă fixă de 51 de lei care este calculate în funcție de creșterea economică. Toate aceste recalculări vor fi efectuate din oficiu de către CNAS. Nu este nevoie de depunerea a careva acte sau solicitări".
Totodată, Guvernul a aprobat indexarea cu 6,84% a indemnizațiilor zilnice pentru copiii rămași fără ocrotirea părintească. Indemnizațiile vor fi majorate pentru zilele obișnuite - de la 25 lei la 27 lei; pentru ziua de naștere a copilului - de la 204 lei la 218 lei; pentru zilele de sărbătoare - de la 145 lei la 155 lei. În anul 2025, 2399 de copii au beneficiat de această indemnizație.
Exclusiv TV
